Cinci vedete cu care Andra nu a colaborat niciodată. A cântat cu super-artiști internaționali, dar nu i-a „epuizat” pe colegii ei din România
Alexandra Irina Măruță, cunoscută sub numele de scenă Andra, se menține pe aceleași poziții înalte în industria muzicală, încă din anul 2001, când a apărut primul ei single. Cântăreața a obținut un succes remarcabil de-a lungul timpului și a devenit unul dintre jurații de bază ai emisiunii ”Românii au talent”. Deși are piese cu mulți artiști cunoscuți – din lume și din România – există cinci vedete care i-au scăpat până acum.
Datorită vocii sale puternice, Andra a avut ocazia să scoată melodii alături de artiști de top, precum Maluma, Enrique Iglesias David Bisbal, dar și Tiger One. Cu toate că a înregistrat o mulțime de piese inclusiv cu vedete autohtone, au mai rămas câțiva artiști importanți cu care Andra nu a colaborat încă.
Cântăreața a susținut duete cu aceștia, însă niciodată nu au scos piese împreună. Despre cine este vorba? Ei bine, Delia este una dintre vedetele care nu au însoțit-o pe Andra Măruță în nicio piesă.
(CITEȘTE ȘI: ANDRA ȘI ȘOFERUL EI ȘI-AU ÎMPĂRȚIT SARCINILE. EA A DUS O PUNGĂ DE MIGDALE, EL RESTUL CUMPĂRĂTURILOR)
S-a spus chiar că artistele ar fi rivale, însă, surprinzător, ele se înțeleg de minune. Dar nu ar fi găsit, până acum, piesa care să le unească vocile cel mai bine.
Cei 5 artiști care s-ar afla pe ”lista de așteptare” a Andrei sunt:
- Smiley
- Horia Brenciu
- Delia
- Carla’s Dreams
- Loredana
„Orice provocare mi s-a părut ușor de depășit”
Andra a vorbit recent despre secretele unei căsnicii de lungă durată, deoarece ea și Cătălin sunt de 16 ani împreună și sunt căsătoriți de 14. Artista susține că relația lor a decurs foarte bine, pentru că și-au declarat dragostea unul față de celălalt destul de des, dar nu doar prin vorbe, ci și prin fapte.
”Am avut mai mult momente frumoase decât dificile, din moment ce suntem astăzi aici, împreună, ținându-ne de mână, la 14 ani de la căsătorie și la 16 ani de când ne-am îndrăgostit unul de celălalt.
Este important că ne declarăm dragostea des, mai important este să ne și arătăm sentimentele prin gesturi multe.
Nu știu ce momente au fost dificile pentru că, fiind cu Cătălin alături, orice provocare mi s-a părut ușor de depășit”, a mărturisit Andra.
This browser does not support the video element.