Un bărbat din Timiș a trecut printr-un șoc imens, cu o zi înainte de Revelion. Cinci persoane l-au legat de mâini și de picioare, apoi i-au furat bunuri din locuință. Ce s-a întâmplat la scurt timp după jaf?
Cinci persoane au legat un bărbat din Timiș, de mâini și de picioare, în noaptea de 30 spre 31 decembrie 2021. Apoi, cei cinci agresori au furat din locuința bărbatului mai multe bunuri: 28.600 de lei, două motofierăstraie și mai multe produse alimentare. În prima zi a anului 2022, doi bărbați au fost duși în arestul IPJ Timiș, găsindu-se asupra lor două motofierestraie, o parte din produsele alimentare și 3.600 de lei, arată Antena 3.
Vezi și SPARGERE DE CRĂCIUN, LA LUGOJ! HOȚII AU FURAT 50.000 DE EURO ȘI ALTE OBIECTE DIN AUR
Ulterior, în data de 2 ianuarie 2022, cei doi bărbați, unul în vârstă de 31 de ani, iar altul de 32 de ani, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile. În cursul zilei de marți, oamenii legii le-au prins și pe celelalte trei persoane care l-au legat pe bărbat și i-au furat din bunurile personale. Cei trei bărbați, de 22, 42 și 51 de ani, au fost reținuți de oamenii legii și duși în arestul IPJ Timiș. Astăzi, aceștia se vor prezenta în fața magistraților, conform sursei citate.
Vezi și NOUA METODĂ DE FURT LA ÎNCEPUT DE 2022, PE WHATSAPP. CE LI SE CERE VICTIMELOR SĂ FACĂ? ATENȚIE MARE!
Sursă foto: Pixabay