Cinci oameni au murit și un copil a supraviețuit în urma unui accident înfiorător! Mașina în care erau a plonjat zeci de metri după ce s-a izbit de o cale ferată din Timiș
Cinci oameni murit şi unul a fost rănit, după ce maşina în care se aflau s-a izbit de o linie de cale ferată şi a plonjat zeci de metri, oprindu-se pe câmp. Accidentul a avut loc în această dimineaţă, lângă localitatea Uivar, din Timiş.
Persoana rănită este un copil de 8 ani. Tragedia s-ar fi produs după ce şoferul maşinii ar fi intrat cu viteză într-o curbă. Nu a mai putut controla maşina, care a lovit puternic o linie de tren, apoi a zburat peste 20 de metri pe câmp.
„După cum se vede în curba asta, au venit cu viteză sută la sută. Altceva nu poţi să îţi explici. Cum să zboare într-o curbă, să îndoaie linia de cale ferată”, a declarat un martor al tragediei, potrivit observator.tv.
„Posibil viteza neadaptată la condţiile de drum, drumul este cu denivelări şi la locul producerii accidentului este o trecere de cale ferată dezafectată, dar semnalizată”, a spus Petru Rumega, şef Serviciu Poliţia Rutieră Timiş.
Medicii ajunşi la faţa locului l-au găsit pe copilul de 8 ani conştient.
„Copilul a fost constient, cooperant, a comunicat cu noi, stabil hemodinamic si respirator. Bărbatul de 39 de ani este însă în stare critică. Medicii l-au găsit în stop cardio-respirator şi cu răni grave. A fost resuscitat atât la locul tragediei, cât şi în drum spre spital”, a declarat Lebădă Alexandra, medic SMURD.
Medicii au facut eforturi sa-l salveze pe singurul adult care supravietuise accidentului, dar in zadar. Dupa mai multe resuscitari, barbatul a pierit si el in bratele doctorilor. Poliţiştii încearcă acum să afle exact s-a întâmplat. Trupurile neînsufleţite au fost preluate de legişti pentru efectuarea necropsiei.