Dacă vrei să știi ce tip de relație ai, de fapt, cu partenerul tău de viață atunci poți face un calcul simplu și poți afla, cu ușurință, pe baza cifrei destinului. În numerologie există cifra cuplului, care se calculează plecând de la zilele de naștere ale celor doi îndrăgostiți. Nu este deloc greu de calculat și nici de interpretat! O specialistă în numerologie explică pas cu pas cum se face acest lucru!
Dacă vrei să afli cât mai multe despre relația ta amoroasă atunci este simplu. Prin numerologie poți afla cifra cuplului și ce semnifică aceasta. Fiecare cuplu are o cifră aparte, calculată după data de naștere a fiecărui partener. Mihaela Ionescu, specialist în numerologie, a explicat pas cu pas cum se calculează cifra cuplului și cum putem s-o interpretăm singuri. Fiecare cifră are o semnificație aparte!
„În numerologie există cifra cuplului, care se calculează pornind de la zilele de naștere ale celor doi parteneri. Astfel, dacă tu ești născută pe data de 13, înseamnă că vibrația ta interioară este 4 pentru că reducem cele două cifre – 1 și 3 – la una singură.
În cazul în care el este născut pe 27, vibrația lui interioară este 9. Adunând cele două vibrații interioare reduse la o cifră și împărțit totul la 2, aflăm care este cifra cuplului, care poate fi cuprinsă între 1 și 5.
Dacă împărțirea ne dă cu virgulă, acolo este o relație care se poate înjumătăți, se poate rupe foarte ușor dacă cei doi nu au stimă unul față de altul foarte bună, dacă nu se apreciază și nu se validează și nu sunt siguri unul față de altul de sentimentele lor”, a explicat Mihaela Ionescu, în mediul online.
@mihaela_numerologie Numerologic putem calcula și cifra cuplului, care ne arata ce tip de relație avem cu partenerul #relație #cuplu #numerologia #coaching #fyp #foryou #spiritualtiktok ♬ Turkish Musical Instrument – Single Cirquit
CITEȘTE ȘI: VEȘTI BUNE PENTRU 2 ZODII, DUPĂ ECLIPSA DE SOARE. ASTRELE LE VOR SCHIMBA TOTAL VIAȚA
În numerologie există cifra cuplului sau numărul compatibilității. Nu face altceva decât să-ți spună cât de mult de potrivești cu partenerul de viață. Compatibilitatea ta și a iubitului tău se poate calcula simplu, în funcție de data fiecăruia de naștere.
O expertă în numerologie le-a explicat tuturor curioșilor, din mediul online, cum se face acest lucru, dar și ce semnifică fiecare cifră în parte. Iată mai jos explicațiile pe care le-a oferit Mihaela Ionescu, pentru urmăritorii ei de pe TikTok.
Cifra cuplului 1: o relație în care fiecare poate să-și exprime foarte bine individualitatea, în care ei pot să crească foarte bine împreună și să se ducă săgeată dacă au un scop comun.
Cifra cuplului 1, 5: este o relație de vibrație 6. Cei doi pot avea o relație foarte casnică. Poate exista multă armonie în acel cuplu cu condiția ca cei doi să nu își lovească unul altuia stima de sine.
Cifra cuplului 2: o relație bazată pe foarte multă iubire, în care amândoi își susțin emoțiile, trăirile, în care există o comunicare afectiv-emoțională, deci este o relație pasională.
Cifra cuplului 2, 5: o relație de vibrație 7, cei doi pot să crească foarte mult spiritual împreună. Este o relație în care pot să devină înțelepți individual, atâta timp cât nu își lovesc stima de sine unul altuia pentru că emoțiile mele negative îți influențează ție stima de sine.
Cifra 3: este o relație foarte jucăușă, în care amândoi apreciază foarte mult jocul, sunt ca doi copii care se joacă, care explorează și se bucură foarte tare de viață.
Cifra cuplului 3, 5: avem vibrație 8. Este o relație de putere, în care ambii pot să acumuleze foarte mulți bani, dar această putere se poate răsfrânge asupra celuilalt dacă nu este folosită cum trebuie.
Cifra cuplului 4: este o relație foarte casnică, în care cei doi pot să acumuleze foarte multe lucruri materiale, focusată foarte mult pe tradiție. Se pot bloca, însă, cei doi dacă stau foarte mult în casă și se ocupă doar de tradiție, de stabilitatea lor și nu își mai dau voie să iasă și în exterior.
Cifra cuplului 4,5: este o relație de vibrație 9, o relație în care cei doi se pot transforma foarte mult individual dacă nu își lovesc stima de sine unul altuia.
Cifra cuplului 5: o relație în care cei doi strălucesc foarte mult, sunt ca un soare, în care explorează foarte mult, în care spiritul de aventură predomină și există foarte multă libertate. Își acordă foarte multă libertatea, au foarte multă încredere unul în celălalt și le place să trăiască viața din plin cu toate simțurile.