Aflat în sala de sport, Chuck Norris și-a lăsat fanii de pe social-media cu gura căscată. Acesta a încărcat un video în care apare în timp ce ridică o halteră cu greutăți de 540 de kilograme. Actorul – în vârstă de 84 de ani – are o condiție fizică de invidiat.
Actorul în vârstă de 84 de ani, cunoscut pentru rolurile sale din ”Texas”, ”Walker Ranger”, al cărui nume real este Carlos Ray Norris, deține centura neagră în Tang Soo Do, jiu-jitsu brazilian și judo. După ce a fost înrolat în Forțele Aeriene ale Statelor Unite, Chuck Norris a câștigat numeroase campionate de arte marțiale și mai târziu și-a fondat propria disciplină, Chun Kuk Do. NU RATA: Revenirea momentului în cinematografie. După un deceniu de pauză, Chuck Norris apare într-un nou film
Și acum, la 84 de ani, Chuck Norris nu încetinește să fie o legendă vie. Merge la sală ori de câte ori poate, nu renunță la antrenamentele riguroase și ridică greutăți impresionante. Recent, acesta a publicat un videoclip pe Instagram în care apare ridicând o halteră cu greutăți de 540 de kilograme, făcând acest lucru cu o ușurință ieșită din comun. Fostul sportiv de arte marțiale poartă o pereche de pantaloni negri și un tricou gri, în timp ce se concentrează pentru a ridica greutățile.
În descriere, sportivul a adăugat în descriere una dintre celebrele glume apărute pe seama condiției sale fizice: ”Se zvonește că atunci când îmi termin antrenamentul, greutățile trebuie să ia o pauză, haha. Lăsând luma la o parte, spre că ați avut cu toții o vară minunată și că veți avea în continuare un rest de an minunat”.
Fanii de pe Instagram au fost luați prin surprindere de rezistența fizică a actorului, dar și de antrenamentul pe care acesta îl făcea. Dar nu toată lumea a fost la fel de elogioasă, unii critici chiar grăbindu-se să spună că greutățile ridicate de Chuck erau „false”: ”Tipul ăsta are 84 de ani”/” Chuck Norris îi spune gravitației să facă greutățile mai ușoare”/”Nu există nimeni altcineva pe pământ care să aibă atât de multe meme-uri și citatea pozitive la adresa sa”, au fost o parte dintre reacțiile utilizatorilor Instagram.