Christine Lampard a confirmat că a născut cel de-al doilea copil pe care-l are cu soțul eI, Frank. Alături de o fotografie în care apare și micuțul, vedeta în vârstă de 42 de ani a dat marea veste.
Chrisine și Frank au deja o fetiță împreună, Patricia în vârstă de 2 ani, iar fostul fotbalist mai are două fete, Luna și Isla cu fosta parteneră Elen Rivas. În luna ianuarie, Christine anunța că este însărcinată cu al doilea copil și că s-a simțit ciudat și a fost îngrijorată pe durata pandemiei. După ce a anunțat că a născut, vedeta a fost felicitată de foarte multe persoane, printre care și colegii ei din showbiz.
Vedeta a mărturisit că perioada sarcinii a fost cu suișuri și coborâșuri. Un aspect negativ a fost acela că părinții ei nu au putut fi alături de ea pe perioada sarcinii, din cauza restricțiilor impus.
„E minunat, o fărâmă de fericire pentru familia noastră în aceste vremuri grele. Părinții mei care locuiesc în Northern Ireland abia așteaptă”, declara Christine în timpul sarcinii.
Într-o intervenție televizată, Christine a fost întrebată dacă îi e teamă să nască în pandemie.
„Îmi este teamă, dar trebuie să fiu tare. Procedura din spital s-a schimbat, nu mai poți aduce pe nimeni cu tine și nici prea multe obiecte. Dar, e în regulă, trebuie să faci ce e de făcut. Mi-ar fi plăcut ca Frank să poată fi alături de mine. Nu vreau să nasc de una singură, dar, din păcate, multe femei au fost nevoite să nască așa. Totul e atât de incert, iar tu încerci să fii super protectiv. Chiar încerc să fiu super atentă, dar e destul de neplăcut să mergi la programările medicale de una singură. „, a mai declarat vedeta.
În ceea ce-l privește pe proaspătul tătic, Frank, acesta se pare că este foarte entuziasmat de venirea pe lume al celui de-al patrulea copil al său. Christine și Frank s-au căsătorit în 2015, după șase ani de relație, la St Paul’s Church, în Londra, iar ulterior petrecerea a avut loc la The Arts Club.
În 2018 cuplul anunța că așteaptă primul copil, iar vedeta a adus-o pe lume pe Patricia Charlotte Lampard în septembrie. Fetița lor poartă numele bunicii paterne, care s-a stins din viață în 2008, la doar 58 de ani.
VEZI ȘI DOCUMENTARUL „COLECTIV” A FOST NOMINALIZAT LA PREMIILE OSCAR