Aflată în vacanță, Christina Ich a reușit să își impresioneze din nou fanii din mediul virtual. Deși a adus un băiețel pe lume în urmă cu un an, vedeta arată ca și cum nu ar fi născut niciodată.
Concret, Christina Ich și-a arătat trupul perfect, într-un costum de baie minuscul, de culoarea pielii. Bruneta se află acum în Maldive și a vrut să surprindă, cu ajutorul acestor imagini și frumusețea loculilor pe care le vizitează.
Citește și: Aflată în vacanță, Christina ICH a ajuns de urgență la spital! Ce a pățit vedeta
În prezent, Christina Ich este o femeie împlinită. Și-a format o familie frumoasă cu Alex Pițurcă, dar susține că nu este în planurile ei să se căsătorească.
„Te căsătorești ca să ce? Ca să ai copil? Nu, fraților, te căsătorești că mori după aia, că vrei să știi că într-un fel îți aparține, deși noi nu aparținem nimănui. Nu vreau rahat de ochii lumii, să arăt că sunt măritată. Prefer să stau așa toată viața. Eu cred în iubire, nu în angajamente”, a spus Cristina Ich pe Instagram, în primăvara acestui an.
Cristina ICH a adus pe lume, pe 25 octombrie, un băiețel, Noah Alexandru. A avut, după naștere, câteva probleme medicale pe care avea să le dezvăluie. A reușit, însă, la puțin timp să arate impecabil. A dat jos nu mai puțin de 10 kilograme, într-un timp incredibil de scurt. ”Pot să vă zic că, după ce naști, nu rămâi cu burtă mai deloc. Și mi se văd și primele pătrățele… nu știu cum. Cred că am daj jos – de la spital până aici – 10 kilograme. Sunt bine. (…).
Bebelușul ăsta este exact cum mi l-am dorit eu: mănâncă, doarme, mănâncă, doarme, se joacă puțin, doarme. Da… asta sunt eu: cu sânii cât Casa Poporului. (…). Am multe să vă povestesc… Sunt draguță, sunt simpatică? M-am schimbat, am rămas la fel?”, a dezvăluit Christina ICH în timpul unei înregistrări pe care a postat-o pe un site de socializare.
Nu rata: Cristina Ich anunță despărțirea de Pițurcă Jr.? Cu cine ar fi „fugit” Alex într-o vacanță la munte