Chris Kraft, unul dintre oamenii cheie ai programului Apollo, a murit la 95 de ani
Chris Kraft, fostul director de misiuni spațiale la NASA, unul dintre oamenii cheie care au lucrat la programul Apollo, a murit la vârsta de 95 de ani, la doar câteva zile după cea de-a 50-a aniversare a primei aselenizări, potrivit france24.com.
Kraft s-a angajat la NASA în 1958 și a dezvoltat procedurile de planificare și control necesare pentru misiunile spațiale cu echipaj uman. A conceput operațiunile de control al misiunii folosite pentru prima călătorie a unui american în spațiu și pentru programul Apollo.
„America a pierdut una dintre comorile naționale astăzi, odată cu decesul unuia dintre primii pionieri ai NASA”, a declarat șeful agenției americane, Jim Bridenstine, luni, într-un comunicat.
„Chris a fost unul dintre oamenii cheie care au ajutat națiunea noastră să ducă primul om în spațiu și pe Lună, iar moștenirea sa este inestimabilă”, se arată în același comunicat.
Pe 20 iulie s-au împlinit 50 de ani de la istorica misiune Apollo 11. Astronautul american Neil Armstrong devenea, pe 20 iulie 1969, primul om care a pășit pe Lună, la patru zile de la lansarea misiunii Apollo 11. A rostit apoi ceea ce va deveni una dintre cele mai celebre fraze din istorie: „Un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru omenire”.