Finalista sezonul trecut din Champions League, Manchester City, a luat prima opțiune pentru accederea în careul de ași al acestei ediții din UCL după ce a a învins-o la limită, scor 1-0 (0-0) pe Atletico Madrid, pe „Etihad Stadium”, într-o partidă contând pentru prima manşă a sferturilor de finală a competiției, arbitrată fooarte bine de românul Istvan Kovacs.
Disputa a fost tranșată de „cetățeni” în favoarea lor grație reușitei semnate de belgianul Kevin De Bruyne (min.70). De evidențiat ar fi că Atletico nu a reuşit să îşi creeze nicio ocazie periculoasă, având în vedere stilul ultradefensiv adoptat de Diego Simeone în acest duel.
„Este un rezultat prost pentru că am pierdut cu 0-1, atunci când noi voiam să câştigăm. Este clar că am avut un adversar extraordinar. Cifrele vorbesc ele însele, cu numărul de goluri marcate pe teren propriu, jocul lor foarte dinamic, cu mulţi jucători în faţă, cu o manieră de joc agreabilă de privit. Noi am jucat cu armele noastre. A fost un efort colectiv masiv. În a doua repriză, poate am fi putut ataca mai mult pe unele contre. Am suferit, vom juca apoi la Madrid dar pare că va fi la fel, pentru că ei joacă de aceeaşi manieră, dar noi ne vom utiliza armele noastre pentru a ne califica. Vom vedea dacă vom putea avea o posesie mai bună a balonului, să mişcăm mingea mai rapid, să creăm mai multe dificultăţi adversarului. Trebuie să rămânem calmi, umili şi dispuşi la efort, dar avem încă şansele noastre în această confruntare”, a declarat Diego Simeone, antrenorul formației Atletico Madrid.
Manşa secundă a disputei Atletic- Manchester City se va juca pe 13 aprilie, la Madrid.