LIPSA. Natalia se pregateste sa intre in randul crestinilor. Micuta insa nu se va bucura si de prezenta tatalui la petrecerea organizata in cinstea sa Adelina se va ocupa singura de receptia de la hotelul Bvlgari. Chiar daca este botezul fetitei lui, Cristi nu a primit invoire la ultimul meci al Interului. Sabina Ivanica Maine, Adelina si Cristi Chivu isi vor boteza fiica la Milano, iar nasi vor fi Victor Becali si sotia lui. Natalia va fi crestinata la o biserica ortodoxa din orasul de resedinta al parintilor ei. Petrecerea de dupa va avea loc pe terasa unuia dintre cele mai luxoase hoteluri din Italia, Bvlgari. Din nefericire, Cristi Chivu nu va putea fi prezent la receptie. Duminica, Inter Milano are ultimul meci din acest sezon, impotriva echipei Atalanta Bergamo, asa ca toti membrii echipei intra in cantonament in dupa-amiaza zilei de sambata. Cu toate ca botezul fiicei lui este unul dintre cele mai importante momente din viata sa de familie, fundasul roman nu a primit invoire. In aceste conditii, Cristi Chivu nu va putea participa decat la ceremonia de crestinare de la biserica, urmand ca, de petrecere si de invitati sa se ocupe exclusiv Adelina. Fotbalistul isi va conduce musafirii pe terasa hotelului Bvlgari, va lua o gustare si, impreuna cu colegii lui, printre care si Ibrahimovici, vor pleca la clubul de fotbal. Asadar, Adela Popescu si Marius Kalmar, Raluca Lazarut, Dan Capatos si Simona Andrei, fosta sefa a Adelinei, nasii, parintii si ceilalti invitati vor fi nevoiti sa se multumeasca numai cu Adelina.
Petrecerea data in cinstea crestinarii micutei Natalia, care va fi una de-a dreptul inedita si lipsita de formalitati, va avea loc pe marginea unei piscine. Toti cei prezenti vor putea face o baie rece in caz ca atmosfera se incinge prea tare.
Adelina s-a ocupat de toate cele necesare cu privire la transportul si cazarea invitatilor. Cu toate acestea, nu le-a comunicat detaliile pana in ziua plecarii. Astazi, toti invitatii din Antena vor fi luati de o masina trimisa de sotia lui Chivu si dusi la aeroport.