Transfer. Conducatorii clubului capitolin i-au gasit repede un inlocuitor romanului Alexandru Mazilu Povestea transferului celui mai curtat fotbalist roman in ultimii ani se apropie de final. Indiciile duc catre o despartire sigura a lui Cristi Chivu de AS Roma. Destinatia este campioana Internazionale Milano. Refuzul fundasului de a-si prelungi contractul, pentru 2,5 milioane de euro pe sezon, i-a facut pe sefii clubului roman sa se orienteze repede catre un inlocuitor. Acesta este internationalul brazilian Juan, venit de la clubul german Bayer Leverkusen pentru suma de 7,5 milioane de euro. In plus, colegul lui Chivu din defensiva romanilor, Philippe Mexes, va ramane pana in 2011 in capitala Italiei. Francezul a acceptat prelungirea contractului pentru aceeasi suma pe care capitanul nationalei Romaniei a refuzat-o. Astfel, sefii de la AS Roma sunt asigurati pentru iminenta plecare a celui mai valoros fundas al lor.
Momentul prielnic a fost speculat de catre Barcelona, care s-a aratat interesata de serviciile lui Chivu, dupa cum a anuntat presa catalana. La auzul acestei vesti, patronul lui Inter, Massimo Moratti, nu a stat prea mult pe ganduri si a mutat decisiv. A parafat, impreuna cu impresarul Ioan Becali, viitorul contract al romanului la campioana Italiei. Fundasul „tricolorilor” ar urma sa incaseze 4,5 milioane de euro pe sezon, plus prime in valoare de 500.000 de euro, sume cu mult mai mari decat ce a oferit Roma. Singurul lucru care mai ramane nestabilit este cat va plati Moratti pentru fotbalistul pe care l-a dorit si acum patru ani, pe vremea cand era la Ajax. Romanii cer 20 de milioane de euro, in timp ce Inter ofera o suma de bani plus coproprietatea pe David Pizarro. In ultima instanta, clubul din Milano l-ar putea pune la bataie si pe campionul mondial Fabio Grosso.
Colegul lui Chivu la echipa italiana nici nu concepe o despartire de fundasul roman. Daniele De Rossi spune ca se va implica pentru a-l impiedica pe Cristi sa plece de la vicecampioana Italiei intr-un moment asa de bun pentru club. „Ii voi telefona si voi incerca sa-l conving sa ramana. Noi il vrem alaturi de noi, dar totul depinde de el. Singura certitudine este ca Roma incepe sa creasca”, a declarat italianul in cotidianul „Il Romanista”. (A.M.)