Chirurgul pediatru Pesamosca, plans de zeci de mii de romani! A murit „doctorul fara de arginti”
Dupa o viata petrecuta langa patuturile copiilor pe care i-a vindecat, doctorul Pesamosca a incetat din viata tot in spital, asa cum si-a dorit. Trupul sau a fost depus la Capela Spitalului „Marie Curie”. Mii de romani au postat ieri pe forumuri mesaje de condoleante si amintiri legate de personalitatea aparte a medicului. Numit „doctorul ingerilor” sau „doctorul fara de arginti” – pentru ca nu lua niciodata bani de la parintii pacientilor, Alexandru Pesamosca a avut o viata personala plina de durere. El si-a pierdut atat sotia, cat si pe cei doi fii ai sai si nici macar nu avea o casa, locuind in spital. Bolnav de cativa ani, el a incetat din viata din cauza unor afectiuni cronice pulmonare si cardiace. Slujba de inmormantare va fi oficiata, sambata, de Patriarhul Daniel, in semn de inalt respect fata de celebrul medic.