„Chirurgul” fair-play după ce a retrogradat cu Dunărea: „Felicit Hermannstadt. Bravo lor și baftă la baraj!”
Dan Alexa, antrenorul principal al formației Dunărea Călărași, a declarart la finalul partidei pe care echipa sa a pierdut-o în al șaselea minut de prelungire, scor 2-1 cu Hermannstadt la Sibiu, că elevii săi ar fi meritat să rămână în prima ligă. Alexa a avut însă puterea de a-i felicita pe adversari și le-a transmis noroc la baraj.
„Am făcut un joc bun, cred că mai bun decât Hermannstadt. Am avut trei situaţii 1-1 cu portarul, am putut să închidem jocul la 1-0 la acea ocazie singur Honciu – Căbuz. Apoi am luat gol din fază fixă, lucraserăm foarte mult fazele fixe, iar totul a culminat în minutul 95-96. Dintr-o minge de 40 de metri zona centrală având trei fundaşi centrali inadmisibil. Felicit Hermannstadt, nu vreau să le iau din merite, bravo lor, mă bucur pentru Miriuţă şi baftă la baraj”, a declarat Dan Alexa.
Duelul de la Sibiu pentru supraviețuirea în Liga 1 a fost decis în minutul 90+6. Steliano Filip a deschis scorul pentru Dunărea în minutul 77 însă sibienii au reușit să întoarcă incredibil scorul prin două reușite semnate de Tsoumou (min. 85) și Lendric (min. 90+6). S-a terminat 2-1 pentru FC Heermannstadt, iar trupa lui Vasile Miriuță va juca în barajul pentru menținere/promovare în Liga 1 cu Universitatea Cluj. Dunărea Călăraşi retrogradează în Liga a II-a după doar un un an de prezență pe prima scenă fotbalistică a țării. Alături de Dunărea Călărași în Liga a II-a a retrogradat și Concordia Chiajna. Din Liga a II-a au promovat direct Academia Clinceni și Chindia Târgoviște, formații care au terminat campionatul pe primele două locuri ale clasamentului Ligii secunde.