Chirurgia plastica, necesara in deviatia de sept
Conf. Dr. Nicolae Antohi, medic chirurgie plastica si reparatorie Modificarile postraumatice, congenitale (in majoritatea cazurilor asociate despicaturilor de buza si palat) si postoperatorii ale piramidei nazale pot implica si deplasari ale septului nazal (devi-atie de sept) provocand obstructii ale foselor nazale si, astfel, ingreunand respiratia pe nas. Cei care se prezinta la Spitalul Clinic de Urgenta de Chirurgie Plastica, Reconstruc-tiva si Arsuri din Bucuresti cu astfel de afectiuni sunt examinati minutios pentru stabilirea cauzei respiratiei nazale dificile. Tratamentul chirurgical este unul complex si implica operatia de remodelare sau reconstructie a piramidei nazale (rinoplastie) concomitent cu septoplastia. Partea deformata a septului este inlaturata, iar cea ramasa este indreptata si stabilizata pentru a asigura suportul dorsului nazal. Rinoplastia si septoplastia trebuie practicate in aceeasi sedinta operatorie deoarece partea inlaturata a cartilajului septal poate fi folosita atat pentru stabilizarea valvelor nazale, cat si pentru remodelarea piramidei nazale. Ministerul Sanatatii si Casa de Asigurari de Sanatate deconteaza interventii chirurgicale de reconstructie a sanilor dupa operatii de cancer mamar, deviatie de sept nazal, abdominoplastie, blefarosalazis, gigantomastie, ginecomastie si urechi decolate pentru persoanele asigurate. Cititorii ziarului CANCAN care au nevoie de o astfel de operatie vor beneficia de o interventie gratuita daca vor completa corect talonul de mai sus si-l vor trimite la adresa: Calea Grivitei Nr. 218, Spitalul Clinic de Urgenta Chirurgie Plastica si Arsuri din Bucuresti. Alaturi de talonul din CANCAN trebuie anexate: dovada de asigurat, bilet de trimitere si copie de pe talonul de pensie, dupa caz. Aceasta rubrica va aparea in zilele de luni si vineri.