Chindia, rămâne fără victorie în SuperLigă: „Am fost corigenți la toate capitolele!”
Chindia a rămas fără victorie și după cea de-a doua rundă a SuperLigii. După ce în prima etapă au cedat în Moldova duelul cu FC Botoșani, scor 3-2, târgoviştenii nu au reușit decât o remiză, scor 1-1 (1-1) pe „Ilie Oană” din Ploiești cu nou-promovata FC Hermannstadt.
Sibienii au deschis scorul prin Alexandru Oroian, acesta marcând dup doaă doar 66 de secunde, acesta fiind cel mai rapid gol din acest sezon. Băieții lui Adrian Mihalcea nu au acuzat șocul și au reușit să egaleze în minutul 9 prin fundaşul Daniel Celea (min. 9), cu o lovitură de cap, după o lovitură liberă, restabilind egalitatea pentru 1-1, rezultat care s-a menținut până la finalul jocului.
„Dacă meciul s-a terminat, încercăm să ne calmăm. Nu neapărat frustrare, dar e greu să pornești meciul de la 0-1. E a doua oară. Asta ține de concentrare, nu de altceva. Astăzi am fost corigenți la toate capitolele, determinare, atitudine, prospețime, nu am reușit să-i depășim. Poate doar la faze fixe, că am dat gol din fază fixă. Ăștia suntem, mergem înainte, vom încerca să ne comportăm mult mai bine. Încercăm să construim, nu-mi doresc doar un joc cu pasă lungă, dar astăzi nu ne-a ieșit. Cred că atunci când vom fi bine din punct de vedere fizic și mental, vom veni și rezultatele. Sunt câțiva jucători care au venit mai târziu, asta se vede, dar avem mare încredere în ei, cum e cazul lui Daniel Popa, el va redeveni un golgheter. Toate schimbările au fost făcute din rațiuni tactice”, a declarat Adrian Mihalcea, antrenorul principal al târgoviștenilor.
Runda viitoare, Chindia va juca împotriva Farului, meci programat pe 29 iulie, de la ora 21:30, în timp ce FC Hermannstadt va primi la Mediaș pe 1 august de la ora 18:30 vizita FC Botoșani.