Chidia Târgoviște, formație pregătită de Emil Săndoi, a terminat nedecis, scor 2-2 (2-1), duelul din ultima etapă a turului de campionat susținut pe teren propriu cu FC Argeș.
Oaspeţii a deschis scorul în minutul 34, prin Ionuţ Şerban, dintr-un penalty acordat pentru faultul lui Fomba Bourama la Cephas Malele, însă Chindia a reușit să restabilească egalitatea după numai un minut cu mult noroc. Mingea timisă de Neguţ a fost deviată de Matei, a lovit bara, după care în încercarea de a respinge balonul, Sylvain Deslandes, l-a trimis în plasa propriei sale formații.
Oaspeții au acuzat din plin primirea golului și după numai șase minute au încasat și al doilea gol, Marco Dulca (min.41), marcând primul său gol în Liga I cu un şut la colţul lung.
Piteștenii au reușit să evite eșecul grație unui gol marcat de Robert Grecu (min.72). S-a terminat 2-2, rezultat în urma căruia Chindia a acumulat 20 de puncte, aflându-se pe locul 6. De partea cealaltă FC Argeș a adunat 11 puncte și a predat lanterna celor de la Poli Iași, care au același număr de puncte dar un golaveraj inferior, moldovenii urmând a termina anul pe ultimul loc în Liga 1 în cazul în care nu obțin un rezultat pozitiv cu FC Hermannstadt.
Program etapa a XV-a
Sâmbătă, 19 decembrie
Chindia Târgoviște – FC Argeș 0-0
ora 20.30 Gaz Metan Mediaș – Viitorul Constanța
Duminică, 20 decembrie
ora 14.00 FC Hermannstadt – Politehnica Iași
ora 16.30 FC Botoșani – FC Voluntari
ora 21.00 Academica Clinceni – Dinamo
Luni, 21 decembrie
ora 17.30 UTA Arad – Astra Giurgiu
ora 20.30 FCSB – Sepsi OSK Sf. Gheorghe
Marți, 22 decembrie
ora 21.00 CFR Cluj – Universitatea Craiova