„Chiar trebuie să ai ureche! Oamenii ăia sunt super talentați!” Irina Baianț, provocată să se „dezică” de operă și să cânte manele!

Publicat: 21/05/2022 | 14:00

A stat la masă cu Vladimir Putin, a cântat pe cele mai mari scene ale lumii și a impresionat prin vocea pe care o are, dar nu fuge nici de … manele. Sigur, doar atunci când vine vorba despre provocări! Irina Baianț este invitată la podcastul „ALTCEVA cu Adrian Artene” , care va fi difuzat duminică, 22 mai, începând cu orele 19.00, ocazie cu care a acceptat să cânte și altceva în afară de operă. 

Irina Baianț este una dintre cele mai apreciate soprane din România și la doar 32 de ani are lumea la picioare. Duminica aceasta, pe 22 mai, începând cu orele 19.00 o puteți vedea în cadrul podcastului realizat de Directorul Editorial al trustului „Gândul Media Network”.

Soprana a povestit despre cum a decurs întâlnirea cu liderul de la Kremlin, a cântat acapella melodiile ”Mai frumoasă” (Laura Stoica), ”Ți-am dat un inel” (Holograf) și ”Iartă”, melodia Mihaelei Runceanu. Dar, a acceptat și provocarea de a se „dezice” pentru câteva momente de aceste genuri muzicale și a se îndrepta către manele.

Irina Baianț este invitată la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”, duminică, 22 mai, de la ora 19.00

„Dacă am fost cândva vreo soprană apreciată … „este replica pe care Irina Baianț o folosește înainte de a accepta provocarea.

Așa cum era de așteptat, versurile melodiei „Buzele tale” nu o pun în încurcătură. Din contră! În plus, Irina Baianț admite că artiștii acestui gen sunt foarte talentați și au o tehnică foarte bună.

CITEȘTE ȘI: SOPRANA IRINA BAIANȚ, INVITATĂ LA PODCASTUL ALTCEVA CU ADRIAN ARTENE

Irina Baianț a cucerit cele mai mari scene ale lumii!

Irina Baianț s-a născut în urmă cu 32 de ani într-o familie de medici și ingineri. A început studiul pianului la varsta de 3 ani. A intrat la liceul de muzică „George Enescu”, unde a studiat pianul până în clasa a 11-a, apoi printr-o conjunctură dificilă atunci, dar cu final fericit după cum a mărturisit, a trecut la canto clasic. A urmat Conservatorul George Enescu, primul său mentor fiind profesoara Liliana Dumitrescu.

A debutat ca soprană în data de 4 noiembrie 2010 pe scena Teatrului de Operetă din București în rolul Adelei din „Die Fledermaus”, Johann Strauss.

Urmărește interviul integral cu Irina Baianț, duminică, 22 mai, de la ora 19, doar pe canalul de YouTube  „Altceva cu Adrian Artene”.

VEZI ȘI: DE CE S-A DESPĂRȚIT SOLISTUL DE LA DEEPCENTRAL DE SOPRANA IRINA BAIANȚ DUPĂ CE A CERUT-O DE SOȚIE

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.

Delina Filip
Absolventă a "Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării" București. A urmat cursurile școlii de televiziune ”Intact Media Academy”, iar apoi a lucrat în cele mai importante trusturi de presă din România. S-a alăturat echipei CANCAN.RO în anul 2020, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. citește mai mult