Chiar nimic nu se compara!
In anii ’90 a facut furori pe scena muzicala internationala cu vocea ei cu timbru special, cu fragilitatea ei, dar mai ales cu lookul ei foarte indraznet. Se prezenta pe scena complet cheala, atunci cand moda printre artiste era sa-si lase pletele cat mai lungi, fluturand in vant. A socat cu declaratii defaimatoare la adresa bisericii, dar, cu toate acestea, a cucerit inimile fanilor din intreaga lume si topurile muzicale internationale cu melodia de mare succes „Nothing Compares 2 U”. Aceasta este, in cateva cuvinte, cantareata irlandeza Sinead O’Connor, astazi in varsta de 44 de ani. Cine o vede acum in concerte are parte de un soc, pentru ca artista poate fi cu greu recunoscuta. Nu mai este cantareata cheala – are un par negru ca pana corbului, silueta fragila de altadata este inlocuita de forme mai mult decat rotunjoare, cu o burta proeminenta, iar fata nu-i mai este supta si palida, ci are obrajori foarte bucalati. Asa s-a prezentat la un festival care a avut loc recent in tara ei natala, la Wicklow. De vina pentru acest look neasteptat al lui Sinead poate fi varsta sau poate cele patru nasteri prin care a trecut.