Portarul echipei naţionale Ciprian Tătăruşanu a fost desemnat fotbalistul lunii la echipa franceză FC Nantes.
Transferat în această vară la Nantes, Tătăruşanu a strâns 88% din voturi în sondajul la care au participat aproximativ 10.000 de fani.
„Ciprian Tătăruşanu, fotbalistul lunii august. Prima lună din campionat a luat sfârşit, timp în care am jucat împotriva celor de la Lille, Marseille, Troyes şi Lyon, iar clubul a organizat un sondaj în care fanii să voteze fotbalistul lunii. Cu 88% din voturi, Ciprian Tătăruşanu a ieşit învingător”, este anunţul făcut pe site-ul clubului francez.
Goalkeeperul naţionalei s-a transferat la FC Nantes de la Fiorentina, în această vară în schimbul a 2,5 milioane de euro.
Autor: Cristi P.