Aflată pe loc retrogradabil şi fără nicio victorie în acest sezon al Ligii I, Concordia Chiajna, echipă pregătită de Vasile Miriuţă, antrenorul princial al formaţiei a reuşit să-i convingă pe oficialii echipei să aducă întăriri.
Înaintea jocului pe care îl vor disputa duminică pe teren propriu de la ora 18:30 în compania campioanei României, Viitorul, Concordia Chiajna a obţinut serviciile jucătorilor Andrei Ovidiu Marc şi Enza-Yamissi Manasse.
Andrei Marc a jucat ultima dată în Turcia, la Şanliurfaspor, grupare la care a fost transferat anul trecut, de la Dinamo, iar Manasse revine în România după trei ani de la prima sa experienţă în fotbalul românesc, cele două sezoane petrecute la FC Petrolul Ploieşti. Africanul a activat ultima dată la clubul din Liga a 2-a franceză, US Orleans.
Autor: Cristi P.