Pe lângă pedeapsa de închisoare cu suspendare pentru trafic de droguri şi amenda penală decretată de judecători, Cheloo va trebui să presteze 100 de zile lucrătoare de muncă în folosul comunităţii la o şcoală generală din comuna prahoveană Adunaţi.
Autorităţile din Adunaţi nu văd, însă, deloc cu ochi buni prezenţa solistului de la Paraziţii printre copiii din şcoală. “Nu am apucat să mă obişnuiesc cu ideea. Noi avem mulţi copii aici şi sunt foarte educaţi. Nu ştiu foarte bine ce ar putea să facă aici, în şcoală. Să-mi ude buretele? Eu sunt foarte drastică! Dacă nu există altă soluţie, pentru început voi avea pretenţia de la el să aibă în primul rând un vocabular civilizat pentru că intră într-o instituţie de învăţământ. N-aş vrea să se distrugă ceea ce am construit eu în ani de zile”, a declarat Luiza Ungureanu, directorul Şcolii Gimnaziale „Radu şi Severa Novian“ din comuna Adunaţi, localitate unde Cheloo are o casă şi domiciliul din buletin.
Octavian Negotei, primarul din Adunaţi spune că n-a luat deocamdată o decizie în ceea ce priveşte noul loc de muncă al artistului, dar că, în mod normal, persoanele care s-au aflat în aceeaşi situaţie cu solistul trupei Paraziţii au muncit ca salahori, fie la curăţenie, fie la săpat şanţuri.
“Ne-am bucura pentru această întâlnire. M-a sunat şi pe mine directorul şcolii, dar deocamdată nu am luat o decizie. La noi la Primărie ne-au venit mai multe persoane care au trebuit să muncească în folosul comunităţii. Ne-am orientat şi noi în funcţie de capacitatea fiecăruia. Pe unii i-am pus să sape şanţul, pentru că se bagă acum o conductă de apă, pe alţii la curăţenie în sat. Cântăreţi nu am avut până acum. Astăzi nu am un răspuns concret”, a declarat, pentru „Adevărul“, Octavian Negotei, primarul din Adunaţi.