La loto își încearcă acum norocul Daniela Ploia, după ce în dragoste a cam…eșuat! Cântăreața de muzică populară a fost surprinsă de fix când ieșea, voioasă, de la agenția situată vizavi de locuința ei.
Daniela Ploia își încearcă de câțiva ani buni norocul la loto, a câștigat de ordinul sutelor de lei, dar speră că va pune mâna pe o sumă din care să înțeleagă ceva, să nu mai vorbim de marele pot. Cântăreața de muzică populară joacă în fiecare săptămână, dar pentru aceste extrageri special, de Paște, a mărit, puțintel, investiția. (CITEȘTE ȘI: ARMIN NICOARĂ, FĂCUT PRAF DE O CUNOSCUTĂ CÂNTĂREAȚĂ, DUPĂ PRESTAȚIA DE LA MĂRUȚĂ: ”E CA O ȚAȚĂ, UN INFANTIL!” REACȚIA SAXOFONISTULUI)
Daniela a povestit, pentru CANCAN.RO, cum a început să joace la loto. A visat numerele, le-a pus, a câștigat. ”Hai să îți zic cum de pun eu la loto: Cândva am pus 6 numere pe care le-am visat si am uitat că am pus. La vreo 3 luni după acel vis, după ce pusesem biletul, pe net mi-a apărut ceva… extragere loto. S-a făcut așa un clic și mi-am amintit de acel bilet cu numerele visate. M-am dus la loto să-i întreb dacă mai e valabil și ce să vezi, câștigasem 300 de lei.
Asa că, din când în când, de atunci pun acele numere cu care am mai tot câștigat, dar mereu 300 de lei. Altădată i-am donat, altădată mi-au folosit chiar mie. Acum însă, de când cu pandemia, chiar mi-aș dori să câștig, că zău că am multe cheltuieli și m-aș bucura să câștig și eu mai mult. Aș da și săracilor”, a povestit Daniela Ploia.
Daniela Ploia nu a prea avut noroc în dragoste, dar nu-i deloc speriată. Într-o zi, spune ea, i se va întâmpla ceva frumos, va simți fiorul și nu va mai fi amăgită, cum s-a întâmplat în ultimii ani. Acum este singură! S-a despărțit de iubitul doctor, care se mutase în Belgia și avea cu el o relație mai mult de la distanță. ”Am grădinărit, m-am ocupat de flori. Mi-am băut cafeaua și, după aceea, asta am făcut. Aș fi fost în depresie dacă nu mi-aș fi ocupat timpul… Altădată eram pe scenă, cântam, acum… Apoi am făcut și mucenici, sunt o gospodină, să se știe. Și să mai spun ceva, sunt singură din nou, pentru că domnul doctor n-a știut ce vrea și dacă nu vrea afișată relația, atunci i-am dat papucii, să nu pățesc precum cu celălalt. Deci, sunt o fată gospodină, singură, frumoasă, sexy, știu să fac de toate, trebuie să-mi găsesc un doctor”, avea să fie anunțul Danielei, chiar de 8 Martie.
Sursa foto: Facebook