Anul acesta, chef Patrizia nu vrea să stea prea mult timp în bucătărie! Fosta concurentă de la “Asia Express” a dezvăluit, în exclusivitate pentru CANCAN NEWS, cum va petrece sărbătorile de iarnă, dar și ce nu va lipsi din meniul festiv.
Patrizia Paglieri, fosta jurată de la Masterchef, a descoperit „rețeta ideală” pentru sărbători.
(VEZI ȘI: CHEF PATRIZIA ȘI FIUL FRANCESCO SUNT DE NEDESPĂRȚIT)
„Anul acesta este primul an când Crăciunul îl petrecem cu prietenii. Așa că ne-am gândit ca fiecare să aducă câte ceva. Eu nu am timp și nici chef să gătesc pentru toți, așa că face fiecare ceva. De exemplu, o prietenă face gustarea tradițional românească, alta face tort.
Cozonacul l-am comandat, pentru că nu am făcut în viața mea cozonac și nu știu să fac. Apoi am panettone și apoi o să gătesc niște paste umplute cu trufe”, ne-a povestit chef Patrizia.
Mai multe despre cum va arăta masa festivă a fostei jurate de la Masterchef aflați de la CANCAN NEWS.
Vedetele au furat startul și au împodobit brazii de Crăciun mult mai devreme, și nu în Ajun, așa cum este tradiția. Unele au vrut să simtă magia sărbătorilor încă din luna octombrie, iar altele de cum a început luna cadourilor. Și, așa cum era de așteptat, nici decorațiunile nu mai sunt ce au fost. Au spus adio ghirlandelor argintii, globurilor mici din plastic și instalațiilor colorate. Acum e la modă bradul fashion, cu pene, porumbițe, flori, fundițe și instalații strălucitoare.
CANCAN NEWS a analizat brazii vedetelor și vă spunem cine s-a străduit mai mult, dar și care a fost culoarea preferată.
Iar Laurette dă Crăciunul românesc pe cel american! Sexy-mulatra pleacă alături de iubit și de fiica ei peste Ocean, asta după ce a primit “binecuvântarea” familiei.
Cât timp vor sta plecați, dar și care le este planul, aflați tot de la CANCAN NEWS. Apăsați pe butonul PLAY!
(NU RATA: LAURETTE A LĂSAT FIȚELE DEOPARTE ȘI S-A APUCAT DE TREABĂ)
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.