CFR isi pierde toti jucatorii
Chiar daca au castigat in ultima etapa cu Unirea Urziceni, scor 3-0, fotbalistii clujeni nu au reusit sa-l induplece pe patronul Arpad Paszkany. Acesta nu le-a mai platit salariile de aproximativ doua luni, asta in conditiile in care nici prime de joc nu s-au mai acordat in aceasta perioada. Peste doar trei zile, toti jucatorii din lot ar putea sa-si depuna memorii pentru a deveni liberi de contract. Iuliu Muresan a discutat cu Sorin Cartu si cu fotbalistii dupa victoria cu Unirea, iar mesajul a fost cat se poate de clar. „Doar doua victorii in aceasta saptamana va mai salveaza. Daca le veti reusi, vom continua impreuna si veti primi salariile si primele. Altfel, inseamna ca ne-am ratat obiectivele si trebuie sa ne despartim”, le-a transmis Muresan. CFR Cluj va intalni pe FCM Targu Mures miercuri, in Cupa Romaniei, iar sambata merge la Galati pentru a infrunta liderul Ligii I, Otelul.