Prima repriză a aparținut în totalitate ardelenilor care au marcat un gol și și-au mai creat alte câteva ocazii mari. Doar intervențiile lui Pap au făcut ca scorul să nu ia proporții. Prima ocazie a meciului a venit în minutul 4 când Culio a centrat, Țucudean a reluat cu capul dar Pap a respins spectaculos. În minutul 26, CFR a reușit deschiderea scorului. Camora a centrat de pe stânga, iar Vinicius scăpat din marcajul lui Burcă, a reluat cu capul și l-a învins pe Pap. Prima șansă de gol a botoșănenilor a avut loc în minutul 28 când Burcă a trimis cu capul pe lângă poartă. Omrani a avut șansa de a marca în minutul 37 dar a reluat puțin pe lângă poarta botoșănenilor.
Elevii lui Enache au ieșit mai motivați de la vestiare și după doar trei minute au reușit egalarea. Soiledis a centrat, Roman II a reluat pe poartă, Arlauskis a respins în față iar Fulop a marcat din careul mic.
CFR a încercat să revină repede în avantaj, însă reluarea lui Omrani pe poartă a fost salvată de Soiledis din fața porții. În minutul 68, Hoban cade în careul botoșănenilor și cere penalty dar Marcel Bârsan face semn că jocul poate continua. În minutul 76, Pap își salvează din nou echipa la șutul lui Țucudean. Trei minute mai târziu, Lorand Fulop scapă spre poarta clujenilor dar trimite pe lângă poartă dintr-o poziție foarte bună.
Țucudean și Vinicius au fost aproape de a aduce CFR-ul în avantaj dar nu au reușit să trimită pe poartă. În minutul 84, Pap a avut o nouă intervenție de excepție. Finalul a aparținut campioanei dar defensiva lui Costel Enache a rezistat și moldovenii au plecat cu un punct din Gruia.