Campioana CFR Cluj a trecut la limită, scor 2-1 (1-0) de Academica Clinceni, într-un meci disputat la Călăraşi, în runda a doua a Ligii 1.
Ardelenii s-au impus prin reușitele semnate de Claudiu Petrila (min. 61) și Iasmin Latovlevici (min. 87), golul gazdelor fiind marcat de fostul mijlocaș al FC Botoșani, Juan Bautista Cascini (min.69-pen.)
La campioană a debutat, în min. 70, atacantul Denis Alibec, venit sub formă de împrumut de la Kayerispor.
„Putem spune că am trăit periculos, dar nu reflecta realitatea scorul acela de 1-1. Am dominat, chiar dacă jucăm din 3 în 3 zile. Ne-am dus peste ei, nu e ușor să revii de la 1-1. Iar luăm gol din fază fixă însă. Trebuie să marcăm mai mult. Mă bucur că ajungem în fața porții și avem multe ocazii. Să ajungi să centreze mijlocașul dreapta, Deac, pentru fundașul stânga, Latovlevici, și să dai gol așa… înseamnă ceva. Iar îl mut pe Petrila, acum din dreapta în stânga, și dă gol. Nu vreau să mă laud, dar asta-i realitatea. Oricum, acest copil va crește, veți vedea. O să-l vedeți și pe Alibec că va crește. E important să ai soluții. Suntem în grafic. Am ajuns să mă bat la primul loc cu Rapidul, e ceva straniu pentru mine”, a declarat Marius Șumudică la finalul partidei.
Pentru CFR Cluj aceasta este cea de-a doua victorie consecutivă în campionat, după cea cu 3-2 din prima rundă cu ”U” Craiova 1948, în timp ce pentru Academica este al doilea eșec consecutiv după cel din runda de debut de la Sf. Gheorghe cu Sepsi OSK, scor 2-0.