Cezar Ouatu se căsătorește: ”Am cerut-o pe Andreea de nevastă de trei ori…”
După mai multe certuri și împăcări, Cezar Ouatu s-a hotărât să renunțe la burlăcie. Andreea Vilău, femeia care i-a furat inima, a fost cerută în căsătorie de trei ori.
Cezar Ouatu a povestit cum a surpins-o pe iubita lui cu cererile în căsătorie. Și pentru că a vrut să fie sigur de răspunsul ei, artistul i-a făcut mai multe surprize.
„Da, i-am dat inelul de logodnă. A avut vreo trei variante de cerere. Am cerut-o de trei ori. O dată extrem de nebunesc. Cred că formăm un cuplu frumos în lumea asta”, a spus Cezar Ouatu la Antena Stars.
Cezar Ouatu vrea să devină tată
„Eu am zis la un moment dat că până la 40 de ani, nu am copii, dar cred că am sămânţă bună şi voi face tripleţi. Nu ştiu ce să zic… Ştii cum e, ce vrea şi Dumnezeu, dar ce ne dorim şi noi. Dacă avem un sufleţel e cel mai important şi ea este pregătită şi eu sunt pregătit mai mult ca niciodată să îmi asum o familie şi din tot sufletul îţi spun că îmi doresc cu adevărat o familie, adică nu vreau să fiu siropos, dar îmi doresc o familie, le-am trăit pe toate şi îmi doresc să mă bucur de fiecare succes, de fiecare floare, de fiecare glorie cu familia mea, care în momentul de faţă o constituie Andreea, mama mea, fratele meu… foarte puţini”, a mai spus Cezar Ouatu.
Pentru o perioadă scurtă de timp cei doi au fost despărțiți, motivul speculat fiind acela că Cezar ar fi înșelat-o pe Andreea. Ba mai mult, artistul a izbucnit în lacrimi atunci când și-a cerut iertare de la iubita lui. Într-un final blondina a acceptat să se împace cu el.