Arsenal- Chelsea se vor duela în această seară de la ora 22:00 pentru un loc în finala Cupei Ligii Angliei. După ce au remizat 0-0 pe „Stanford Briodge”, cele două echipe se vor duela în această seară pe „Emirates” înt-un meci a cărui miză este uriaşă.
Învingătoarea duelului dintre cele două rivale londoneze va da în finală peste Manchester City. După 2-1 pe teren propriu, „cetăţenii” au obţinut calificarea în finala Cupei Ligii Angliei în fieful celor de la Bristol City cu scorul de 3-2 la capătul unui meci foarte spectaculos.
Elevii lui Pep Guardiola au deschis scorul prin Sane în minutul 43, 1-0 fiind şi rezultatul înregistrat după primele 45 de minute de joc.
la patru minute de la reluarea jocului, Aguero a dus scorul la 2-0. Gazdele au redus din handicap în minutul 64 prin Pack. Împinşi de la spate de cei 26.000 de spectatori prezenţi pe „Ashton Gate Stadium” din Bristol, gazdele au reuşit egalarea în al patrulea minut de prelungire prin Flint. Cu remiza nu a fost însă de acord De Bruyne, care a punctat la ultima fază a meciului în cel de-al şaselea minut de prelungire, reuşita sa stabilind şi scorul final al confruntării, 3-2. Chiar dacă a fost obţinută în extremis, victoria elevilor lui Pep Guardiola a fost pe deplin meritată după aspectul jocului, „cetăţenii” fiindu-le superiori la toate capitolele adversarilor. Cu 5-3 la general, „cetăţenii” s-au calificat în finala ediţiei din acest an a Cupei Ligii Angliei şi aşteaptă în această seară să-şi afle adversara, aceasta urmând a se stabili în urma duelului dintre Arsenal şi Chelsea.
Cristi P.