Cererea interlopului acuzat că a înjunghiat 2 baschetbaliști americani de a ieși din arest, respinsă

Publicat: 12/11/2018 | 15:03

Cererea lui Gabriel Husein, cunoscut sub numele de Dasaev, acuzat care a înjunghiat doi baschetbaliști americani la Brăila, de înlocuire a arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu a fost respinsă.

Gabriel Husein, cunoscut sub numele de Dasaev, va rămâne încă 30 zile în arest preventiv, el fiind inculpat în dosarul incidentului din luna septembrie, de la Brăila, în urma căruia doi baschetbaliști de culoare au fost înjunghiați.

Husein este cercetat pentru tentativă de omor calificat, port și folosire fără drept de obiecte periculoase și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Interlopul Gabriel Husein a fost arestat preventiv la jumătatea lunii septembrie și de atunci judecătorii i-au prelungit perioada petrecută după gratii.

Luni, magistrații de la Tribunalul Brăila au decis să respingă solicitarea inculpatului privitor la înlocuirea arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu. Decizia care prelungește cu încă 30 de zile arestul preventiv nu este definitivă.

Dasaev a fost arestat preventiv la mijlocul lunii octombrie, fiind acuzat de comiterea infracțiunilor de tentativă de omor calificat, port și folosire fără drept de obiecte periculoase și tulburarea ordinii și liniștii publice. Interlopul brăilean nu recunoaște decât ultima acuzație și spune că el a fost victima bătăii din bar brăilean.

Potrivit anchetatorilor care au audiat martorii și au vizionat filmările realizate în interiorul clubului brăilean, pe 16 septembrie mai mulți bărbați au atacat cu un cuțit și cu sticle un grup de baschetbaliști și au rănit grav doi sportivi americani de culoare. În baza imaginilor, anchetatorii au întocmit un grup de suspecți, iar ulterior i-au reținut pe Husein Daniel Gabriel pentru violențe și un agent de pază pentru mărturie mincinoasă.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult