Cerere în căsătorie la Acadelia, Sala Palatului! Delia a fost complice
Concertul “Acadelia“ din a doua seară a fost unul spectaculos, presărat cu multe surprize. De la ținutele extravagante, decorul spectaculos, atmosfera incendiară a fost completată de o cerere în căsătorie, care a avut loc chiar pe scenă, iar Delia a fost complice.
La un moment dat, artista i-a strigat numele fetei și i-a cerut să vină pe scenă, alături de iubitul ei. Vizibil emoționată, tânăra nu a știut despre ce este vorba și nici ceea ce urma să se întâmple. Bărbatul i-a făcut o declarație de dragoste iubitei sale și a îngenunchiat, cerând-o în căsătorie. Tânăra a spus „Da” în aplauzele spectatorilor și a primit felicitările Deliei, iar înainte de a părăsi scena, s-au îmbrățișat toți trei.
A făcut acrobații spectaculoase pe scenă
Așa cum s-a aștepatat toată lumea, Delia a avut momente inedite în spectacol, din care nu au lipsit efectele speciale și acrobațiile spectaculoase, pe care artista s-a străduit zile în șir să le învețe. Artista a cântat în premieră noua ei piesă „Acadele”. Pentru videoclipul melodiei, Delia a folosit o jumătate de tonă de zahăr din care s-a construit o piscină plină cu bile multicolore.
„Conţinutul acestui show poate dăuna grav persoanelor aflate la regim. Show-ul poate conţine urme de ironie, dulceaţă de zmeură şi nişte sâmburi de adevăr. Acest show este recomandat atât sănătăţii dumneavoastră psihice, cât şi vindecării anumitor afecţiuni, cum ar fi plictiseala, stresul cotidian şi indicele glicemic extrem de scăzut. Pentru o mai bună desfăşurare de forţe, încurajăm pe toată durata spectacolului consumul moderat de dulce”, au anunțat organizatorii.