Cercetătorii ruși au anunțat că vaccinul Sputnik V pare eficient și sigur. Studiul a fost făcut pe 20.000 de persoane

Publicat: 02/02/2021 | 16:49

Vești bune pentru cei care își doresc să se imunizeze împotriva noului coronavirus cu Sputnik V, dar încă nu erau foarte siguri! Cercetătorii ruși au anunțat că vaccinul dezvoltat în țara lor pare eficient și sigur în lupta cu SARS-CoV-2. Studiul a fost făcut pe 20.000 de persoane, iar primele rezultate ale cercetării au fost publicate într-un jurnal medical britanic. 

Studiu: vaccinul Sputnik V ar fi eficient și sigur împotriva COVID-19

Noua informație reprezintă un impuls important pentru vacciul care este achiziționat din ce în ce mai mult de statele din întreaga lume, care încearcă să oprească valul de infecţii şi decese provocate de pandemia de coronavirus. Potrivit cercetătorilor ruși, Sputnik V este eficient în proporție de 91% și, în plus, vaccinul pare să împiedice dezvoltarea formei grave de COVID-19. Studiul, care a implicat aproximativ 20.000 de persoane în Rusia în toamna anului trecut, a fost publicat online astăzi, 2 februarie, în revista Lancet, au scris jurnaliștii de la AFP.

“Rezultatul raportat aici este clar. Un alt vaccin se poate alătura acum luptei pentru reducerea incidenței COVID-19”, au scris oamenii de știință britanici Ian Jones și Polly Roy într-un comentariu.

Sputnik V a fost aprobat de guvernul rus pe 11 august 2020. Vladimir Putin a dat personal vestea la televiziunea națională și a spus că una dintre fiicele sale a fost deja imunizată cu acest vaccin. La acea vreme, Sputnik V fusese testat doar la câteva zeci de oameni.

Nu rata: Este oficial! Se redeschid școlile. Decizia a fost adoptată în urmă cu puțin timp

Rușii imunizați cu Sputnik V nu mai au voie să bea alcool timp de 2 luni

Specialiştii le recomandă celor care se imunizează cu vaccinul rusesc să nu consume alcool cu cel puţin 14 zile înainte de vaccinare. Şi să se abţină de la băutură încă 42 de zile după imunizare. În plus, autorităţile i-au îndemnat pe oameni să să renunţe şi la fumat, pentru că acest obicei afectează răspunsul imun al organismului. Deşi consumul de alcool a scăzut în Rusia, în ultimii ani, cele mai recente studii arată că, în medie, un rus bea anual, echivalentul a 11 litri de alcool pur.

Citește și: Italienii, liberi să iasă în baruri și cafenele, pentru prima în 2021: “Ne simțim vii în fiecare dimineață”

Sursa foto simbol: pixabay.com/ro