Cerc de suspecți în cazul exploziei mașinii în care afaceristul din Arad a murit

Publicat: 29/05/2021 | 17:57

Ioan Crișan, un cunoscut afacerist din Arad, și-a pierdut viața după ce autoturismul pe care-l conducea a explodat. S-a întâmplat la scurt timp după ce plecase din parcarea unui supermarket. Polițiștii au întocmit deja un cerc de suspecți.

Cadavrul omului de afaceri va fi expertizat, informează IPJ Arad. „La faţa locului a sosit echipa de anchetatori din cadrul IGPR. A fost întocmit un cerc de suspecţi. De la faţa locului au fost ridicate imagini de pe camerele de supraveghere care urmează a fi analizate. Cadavrul a fost ridicat cu puţin timp în urmă şi va fi expertizat”, a declarat pentru AGERPRES Livia Pescar, purtător de cuvânt al IPJ Arad. (NU RATA: INCENDIU ÎN ARAD. UN BĂRBAT A FOST GĂSIT MORT ÎN FLĂCĂRI, ÎNTR-O MAȘINĂ CARE A ARS)

Livia Pescar avea să mai dezvăluie că ”ancheta a fost preluată de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, iar cercetarea la faţa locului continuă. Există un cerc de suspecţi, urmează să înceapă audierile”. La fața locului au fost găsite urme de explozibil.

Cerc de suspecți în cazul exploziei mașinii în care afaceristul din Arad a murit

Sâmbătă dimineaţa, în jurul orei 7.00, autoturismul Mercedes al omului de afaceri Ioan Crişan a explodat în momentul în care acesta ieşea din parcarea unui supermarket din cartierul Vlaicu din Arad. Deflagratia a distrus şi câteva ferestre ale apartamentelor dintr-un bloc aflat în apropiere. De asemenea, mai multe maşini parcate au fost avariate.

Varianta unui atac teroris, cu dispozitiv exploziv montat pe autoturism, nu a fost luată în calcul, au precizat cei de la SRI.

Ioan Crişan era un prosper om de afaceri din Arad, care avea 66 de ani şi deţinea una dintre puţinele ferme de somn african din Europa de Est.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult