Celine Dion și-a surprins fanii prin apariția sa la gala premiilor Grammy, chiar dacă se zvonea că artista a murit. Cântăreața a apărut din nou în lumina reflectoarelor pentru a decerna trofeul pentru cel mai bun album al anului.
Artista a fost nevoită să ia o pauză profesională din cauza bolii rare de care o suferă și care o împiedică să apară pe scenă. Celine Dion a fost diagnosticată cu o boală neurologică incurabilă – sindromul omului înțepenit și din martie 2020 nu a mai putut urca pe scenă.
Odată cu gala Premiile Grammy, cântăreața a putut să revină, după aproape patru ani, pe o scenă. Vizibil emoționată, Celine Dion a susținut un discurs foarte nostalgic și i-a încurajat pe cei din sală să se iubească din ce în ce mai mult. În urma acestor afirmații, a urmat o mare de aplauze răsunătoare:
,,Vă mulțumesc! Și eu vă iubesc! Arătați minunat. Când spun că sunt fericită să fiu aici, chiar vorbesc din toată inima.
Cei care au fost destul de binecuvântați să fie aici, la premiile Grammy, nu trebuie niciodată să uite imensa bucurie și iubire pe care muzica o aduce în viața noastră și a oamenilor din toată lumea!”, a mărturisit artista.
Anul trecut, circula pe Facebook o știre în care se spunea că artista a murit. Motivele pentru care Celine Dion ar fi murit erau două: în prima instanță, s-a spus că aceasta a suferit un accident de avion, aducându-i decesul. A doua variantă a fost că Celine Dion s-a stins în urma unui accident de mașină, conform Fox News.
Din fericire, aceste știri s-au arătat a fi false, iar fanii artistei au putut răsufla ușurați. Ceea ce i-a făcut pe aceștia să se încreadă în aceste zvonuri, a fost chiar boala de care suferă Celine Dion și care o face să nu mai poată să apară pe o scenă. Tocmai din acest motiv, Celine Dion va lansa un documentar despre viața sa. În acest documentar va da detalii despre lupta cu afecțiunea de care suferă.
La înmânarea premiului, Celine Dion și-a amintit că și ei i-a fost dat același premiu în urmă cu 27 de ani de către Diana Ross și Sting, iar faptul că acum ea este cea care-l înmânează este o onoare pentru ea.
Trofeul i-a revenit lui Taylor Swift pentru „Midnights”. Acesta a marcat cel de-al patrulea album Grammy al anului pentru Swift, făcând-o artista cu cele mai multe victorii la această categorie.
Citește și: STAREA DE SĂNĂTATE A LUI CELINE DION SE DEGRADEAZĂ. ARTISTA NU MAI ARE CONTROL ASUPRA MUȘCHILOR
FOTO: Instagram, capturi de ecran TikTok