Celia, probleme cu inima din cauza sarcinii pe care a avut-o. De ce suferă mai exact cântăreața

Publicat: 28/06/2022 | 15:11
Celia Sursă foto: Instagram

Celia (37 de ani) se luptă cu câteva probleme de sănătate descoperite la inimă încă din timpul trimestrului trei al sarcinii. Cu ce se confruntă artista, de fapt, și cât de gravă este situația în care se află?

Fosta componentă a trupei ”Elegance” a pierdut două sarcini în trecut și nu credea că va mai deveni mămică din nou. Destinul, însă, i-a surâs și familia sa s-a mărit cu încă un membru. Sara Maria, cel de-al doilea copil al Celiei, a venit pe lume în luna februarie a acestui an.

CITEȘTE ȘI: CUM I-A MULȚUMIT CELIA LUI COSTI IONIȚĂ PENTRU CARIERA EI. DEȘI S-A RETRAS DE PE SCENĂ, ARTISTA NU A UITAT DE CEL CARE A DESCOPERIT-O

Cu ce probleme de sănătate se confruntă Celia

Din păcate, în trimestrul al treilea al sarcinii sale, Celia s-a confruntat cu extrasistole ventriculare crescute, însă până acum nu a explicat pe larg cât de grav poate fi și nici că a început tratamentele. Se pare că la momentul actual, artista urmează un tratament special pentru a-și putea îmbunătăți starea de sănătate.

De asemenea, ea le-a transmis fanilor și urmăritorilor săi de pe rețelele de socializare să acorde mai mult timp sănătății lor și să meargă din timp la un control specializat dacă se simt rău cu inima.

„Ce voiam să vă spun este că, v-am mai zis, în sarcină am avut câteva probleme cu inima. Am fost descoperita cu extrasistole ventriculare, am ajuns la 9000 de extrasistole ventriculare în trimestrul trei. Ceva probleme la inimă am și mă bucur că am descoperit o clinică bună care să ma ajute. Vă recomand să nu neglijați problemele de sănătate de la inimă și să țineți totul sub control”, a dezvăluit Celia pe pagina ei personală de Instagram.

Celia Sursă foto: Instagram

De ce boală suferă, de fapt, Celia și cum se tratează

Extrasistolele ventriculare sunt impulsuri ventriculare unice produse prin reintrare ventriculară sau generate de un focar ventricular ectopic de automatism, fiind extrem de frecvente la pacienții cu boli cardiace.

Acestea pot apărea la întâmplare sau la intervale previzibile, fiind frecvente la persoanele care prezintă factori stimulanți precum: anxietate, stres, consum de alcool sau cafeină, tratându-se doar la îndemnul și prescrierea medicilor, totul după un control amănunțit.

VEZI ȘI: BOALA SECRETĂ A LUI MIHAI BOBONETE! E PRIMA DATĂ CÂND „BOBIŢĂ” DIN LAS FIERBINŢI VORBEŞTE DESPRE EA

 

 

 

Andreea Bolocan
Absolventă a Universității București, Facultatea de Administrație și Afaceri, profilul Business Administration. Lucrează de 5 ani în presă. Până de curând a fost și instructor de tenis de câmp. În prezent este redactor la CANCAN.RO, ce aparține de trustul GÂNDUL MEDIA NETWORK S.R.L. ... citește mai mult