Celia va deveni mămică pentru a doua oară! Artista se apropie deja de luna a cincea de sarcină și abia așteaptă să-și țină la piept bebelușul.
Și-a dorit enorm de mult să rămână din nou însărcinată și iată că visul i s-a îndeplinit. Celia este din nou însărcinată! Artista a intrat deja în luna a cincea de sarcină și la începutul anului viitor îl va aduce pe lume pe cel de-al doilea copil al cuplului.
Atât ea, cât și soțul ei așteaptă cu nerăbdare să-l cunoască pe noul membru al familiei. Momentan, Celia nu a vrut să ofere prea multe detalii despre sarcină. Cel mai probabil, artista vrea să se asigure că totul este în regulă. (CITEȘTE ȘI: IMAGINILE CARE TE VOR EMOȚIONA! CELIA LEAGĂNĂ LA PIEPT FETIȚA PE CARE A BOTEZAT-O)
”Nu pot să vorbesc, acum, dar mulțumesc pentru felicitări”, a declarat Celia pentru Fanatik.
În urmă cu câțiva ani, Celia afla că este însărcinată pentru a doua oară. Pentru că voia să treacă cu bine de primul trimestru, artista nu a dezvăluit nimic despre minunea pe care o trăia. Din nefericire, soarta a avut alte planuri pentru vedetă. Astfel, când a mers la examenul morfologic, a aflat că a pierdut sarcina.
Experiența traumatizantă a adus-o în pragul depresiei deoarece atât ea, cât și soțul ei își doreau să devină din nou părinți. (VEZI ȘI: CUM AU REUȘIT CELIA ȘI FAMILIA EI SĂ ÎNVINGĂ COVID-UL. „SIMȚEAM CĂ MĂ ARDE INIMA”)
”Vreau să vorbesc despre o anumită greutate prin care am trecut acum, de curând. Singurul motiv pentru care îmi doresc să vorbesc este că cel mai bun medicament este reprezentat de rugăciune și natură. Am fost acum două luni de zile la pământ, cred că nici familia mea nu știe exact. Am pierdut o sarcină. A fost un șoc puternic, pentru că mă dusesem la examenul morfologic şi acolo am aflat că am pierdut sarcina – apucasem să mă atașez de suflețelul din burtică. (…). Nicio secundă nu m-am gândit la acest aspect, nu m-am gândit la asta. (…). A fost un avort reţinut de două săptămâni şi ceva în burtica mea – așa se numește. Putea să fie hemoragie, infecţie, Dumnezeu m-a păzit”, a povestit Celia în cadrul emisiunii „La Măruță.