Celebrul Mircea Cărtărescu are o relație specială cu fiul său! Imagini în exclusivitate cu cel mai premiat scriitor român și ”juniorul”
În luna iunie a acestui an, Mircea Cărtărescu – cel mai titrat scriitor român contemporan – va împlini 64 de ani. Se bucură de un succes literar incontestabil și este considerat un teoretician important al postmodernismului românesc. Dar Mircea Cărtărescu este, pe de altă parte, și un familist convins, fiind căsătorit cu poeta Ioana Nicolaie și tată a doi copii, Gabriel și Ioana. Legătura cu familia este una cu totul specială, din punctul de vedere al lui Mircea Cărtărescu, iar atunci când vine vorba despre băiatul său, Gabriel, relația se bazează pe înțelegere, acceptare și, mai ales, pe o abordare ”liberă” a deciziilor legate de viitor. CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, l-a întâlnit pe Mircea Cărtărescu departe de biroul de scris și de calculator, în postura de tată care își așteaptă, răbdător, ”juniorul”. (CITEȘTE ȘI: MIRCEA CĂRTĂRESCU ŞI ANA BLANDIANA, REACȚII DUPĂ INCIDENTELE DE LA MITINGUL DIASPOREI)
Mircea Cărtărescu nu trăiește într-o ”bulă”, așa cum foarte mulți ar fi tentați să creadă. Reușește să îmbine pasiunea pentru scris cu viața de familie, iar o astfel de ”rețetă a succesului” își primește doza cotidiană de energie pozitivă fie din privirea strălucitoare a soției, fie din grija permanentă pentru copii. Celebrul scriitor deschide un nou capitol… familial, în fiecare zi, iar soția și cei doi copii sunt coautorii acestei povești cu final fericit.
Mircea Cărtărescu, tată grijuliu
Scriitorul nu trebuie rupt, niciodată, de realitatea imediată, aceasta fiind, de altfel motorul realizărilor sale. Există și scriitori care sunt ”desprinși” de tot ceea ce îi înconjoară, dar Mircea Cărtărescu – chiar dacă a recunoscut că a moștenit de la tatăl său dorința de izolare – reușește să facă față și provocărilor ”meseriei” de părinte. CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, l-a descoperit pe omul Cărtărescu, îmbrăcat sport – adidași, blugi, hanorac negru – nerăbdător să își vadă fiul. Bineînțeles, trăim într-o eră a tehnologiei, așa că telefonul mobil nu putea lipsi din mâinile sale. (VEZI ȘI: CEL MAI ÎN VOGĂ SCRIITOR ROMÂN A LUAT PRÂNZUL LA MALL CU… GÂNDURILE LUI + BEREA CORESPUNZĂTOARE!)
Curiozitatea este firească, mai ales atunci când e vorba despre un scriitor aflat pe culmile succesului literar. Dar, firește, a fost imposibil să aflăm ce citea Mircea Cărtărescu pe telefonul mobil atunci când își aștepta ”juniorul”.
Emoția reîntâlnirii
Mircea Cărtărescu s-a declarat, de foarte multe ori, împotriva unor ”linii” pe care să le traseze copiilor săi, acceptând chiar și că aceștia ar putea pleca, la un moment dat, în străinătate.
”Bineînțeles că poți rămâne în străinătate, îți poți face o familie acolo, copiii tăi vor fi germani sau vor fi suedezi sau vor fi americani și așa mai departe. Eu n-am făcut acest lucru și de aceea nici nu-l pot recomanda altora. Dar dacă Gabriel sau fiica mea s-ar stabili vreodată în străinătate, n-aș avea nicio problemă”, a spus Mircea Cărtărescu, cu mai mult timp în urmă, la Digi 24. (NU RATA: ROMANIA II TINE PUMNII LUI MIRCEA CARTARESCU! MESAJUL PRIMULUI MINISTRU CU O ZI INAINTE DE DECERNAREA NOBELULUI)
Gabriel Cărtărescu și-a făcut apariția, la un moment dat – rucsacul în spate, hanoracul pe mâna stângă -, iar tatăl său l-a ”preluat”… corespunzător. Amândoi s-au urcat în mașina familiei, iar apoi au pornit către casă. Momente absolut normale într-o lume care pare, de multe ori, prinsă într-o anormalitate ca într-o pânză de păianjen. Un scriitor-tată, mândru de băiatul său, și un fiu care nu pare a fi complexat de ideea că părintele care îl așteaptă lângă mașină este o celebritate.
”Nu sunt dintre cei care cred că azi se citeşte mai puţin. Mi se pare un mit că altădată toată lumea citea. În comunism, e drept, se citea ceva mai mult (dar şi mai superficial) pentru că nu existau alte mijloace de divertisment. Dar numărul celor care citesc a rămas constant. Copiii au multe mijloace de distracţie azi, dar cărţile rămân unul dintre ele. Se publică şi se cumpără enorm de multe cărţi pentru copii, e o industrie întreagă.
Ar fi absurd să ne gândim că aceste cărţi nu sunt citite. (…) Dacă un copil nu-şi vede niciodată părinţii citind, nici el n-o va face. Apoi, prin entuziasmul celor care le vorbesc despre cărţi. Prin aducerea lor la evenimente culturale. Sunt multe feluri neinvazive şi necoercitive de a-i deschide unui copil lumea cărţilor”, spunea Mircea Cărtărescu într-un interviu acordat pentru Life.ro. (CITEȘTE ȘI: MIRCEA CARTARESCU: „NU AM FACUT SEX IN TREI, DESI MI-AM DORIT MULT ASTA!”)
”Are o personalitate puternică, nu l-aș putea influența”
Invitat la Digi 24, Mircea Cărtărescu a dezvăluit – în 2017 – că Gabriel, fiul său, are o ”personalitate puternică”, așa că orice influență paternă ar fi exclusă. Ceea ce se întâmplă, a mărturisit scriitorul, și în cazul fiicei sale, Ioana.
„Orice i-aș recomanda eu, fiul meu are o personalitate atât de puternică, încât nu l-aș putea influența. N-am influențat-o nici pe fiica mea, i-am lăsat cât se poate de liberi, să decidă ei înșiși ce e mai bine pentru ei, dar eu nu le-aș recomanda să plece din țară. Vă spun foarte sincer, eu am fost foarte mulțumit de facultatea pe care am făcut-o eu însumi – Facultatea de Litere.
Fiul meu a intrat acum la secție umanistă și va continua drumul acesta de filolog. După părerea mea, nu se poate face filologie românească decât în România. Deci, nu se pune problema pentru Gabriel, de fapt. Dar, chiar dacă ar vrea să facă orice altă facultate, eu i-aș recomanda să o facă în România. Din multe puncte de vedere. Și sunt sigur că aș fi în asentimentul lui”, a spus Mircea Cărtărescu. (VEZI AICI: MIRCEA CĂRTĂRESCU IA ATITUDINE ÎN CAZUL GREENFIELD)
”Cui nu-i pasă de oameni nu are ce căuta în politică”
După ce s-a alăturat celor aproximativ 5.000 de oameni care locuiesc în ansamblul de locuinţe Greenfield şi care trăiesc un adevărat coşmar – având doar o singură cale de acces spre restul oraşului (Aleea Teişani) -, Mircea Cărtărescu a dat de pământ, cum se mai spune, cu politiciana USR Clotilde Armand, cea care s-a declarat împotriva „unei soluţii care pune în pericol eco-sistemul pădurii Băneasa”.
Mircea Cărtărescu i-a transmis, la vremea respectivă, un mesaj dur ”franţuzoaicei de la Primăria Sectorului 1”, în care i-a cerut socoteală pentru faptul că îi trădează şi nu face nimic pentru oamenii din Greenfield care au votat-o.
”Mesajul meu către Clotilde Armand: cui nu-i pasă de oameni nu are ce căuta în politică. Aţi fost votată de oamenii din Greenfield, cei pe care acum îi trădaţi şi-i înfundaţi în disperare. Asta trebuie să aşteptăm de la USR? Pentru asta v-am votat? Asta aţi face întregii ţări dacă aţi avea puterea?’’, a scris Mircea Cărtărescu pe pagina sa de socializare. (NU RATA: SI SCRIITORII MERG LA MALL! MIRCEA CARTARESCU S-A UITAT, S-A PLIMBAT, DAR NU A CUMPARAT NIMIC)
Mircea Cărtărescu: ”Am moștenit un fel de autism social”
Mircea Cărtărescu a recunoscut – pe pagina sa de socializare – că a moştenit „un fel de autism social” de la tatăl său. „Am moştenit de la el (n.red. – de la tatăl lui) un fel de autism social, tendinţa de-a rămâne cu ochii în gol, izolarea de oameni şi lucruri”, a scris Mircea Cărtărescu la un moment dat.
Celebrul scriitor român este căsătorit cu poeta Ioana Nicolaie. Mircea și Ioana s-au cunoscut în anii ’90, atunci când fiecare avea un alt partener. Frecventau același cenaclu, povestește Ioana, iar ea și colegii ei îi citiseră deja cărțile.
„Mircea n-a fost niciodată profesorul meu, dar ne cunoşteam, fireşte, foarte bine, fiindcă mergeam la acelaşi cenaclu. Uneori, după cenaclu, mergeam spre casă împreună, cu troleibuzul, fiindcă el stătea în Colentina, iar eu în Fundeni. Şi eu, şi colegii mei, îi citiserăm cărţile, îl admiram enorm şi îl consideram un model.
Dar nu eram în niciun caz îndrăgostită de el. Asta s-a întâmplat brusc, la sfârşitul facultăţii. Era căsătorit, încă, şi eu eram într-o altă relaţie, când s-au creat, pur şi simplu, nişte breşe în vieţile noastre”, povestea Ioana Nicolaie cum a ajuns să trăiască o poveste de dragoste cu autorul romanului „Orbitor”. În 2000, Mircea Cărtărescu a primit o bursă importantă în Germania, iar Ioana Nicolaie a mers cu scriitorul în Berlin. (CITEȘTE ȘI: LEGATURA DINTRE FAMILIA BECALI SI MIRCEA CARTARESCU. SCENE INCREDIBILE CU NEPOTUL LUI GIGI LA 5 DIMINEATA)
Teoretician important al postmodernismului românesc
Mircea Cărtărescu este considerat un teoretician important al postmodernismului românesc și un autor contemporan de succes, apreciat atât în țară cât și în străinătate. Într-un interviu realizat de Marius Chivu, scriitorul Gheorghe Crăciun consideră că: „La Mircea Cărtărescu noutatea de viziune e evidentă. Corpul e reprezentat de el ca o mașină vie, mecanică, producătoare de halucinații, fantasme și care se instituie de multe ori ca o prezență tutelară a oricărui tip de viziune despre obiecte, lucruri, acte imaginare…”
Este un prozator și romancier care practică speciile literaturii fantastice (fantasy) în volumul Visul (reluat într-o formă ușor diferită sub titlul Nostalgia). Trilogia romanescă Orbitor are forma unui fluture și conține trei volume, Aripa stângă, Corpul și Aripa dreaptă, ultimul fiind editat în luna iulie 2007. Cartea a fost scrisă sub influența lecturii romanelor lui Thomas Pynchon, influență recunoscută deschis de autor în interviurile sale. Operele sale au fost traduse în limbile engleză, italiană, franceză, spaniolă, poloneză, suedeză, bulgară, maghiară etc.
Mircea Cărtărescu – unul dintre cei mai apreciaţi scriitori contemporani – s-a născut pe data de 1 iunie 1956, în București. Este poet, prozator, critic literar și publicist. Un proiect unic în felul său este Levantul, o epopee eroicomică, dar și un periplu prin istoria literaturii române. Trebuie amintit că procedeul respectiv a fost utilizat și de scriitorul irlandez James Joyce – în capitolul intitulat Boii soarelui – în romanul Ulise. Cărţile lui Cărtărescu sunt printre cele mai cumpărate volume de către români, iar scriitorul este, de ani buni, nominalizarea Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor din România (USR) pentru Premiul Nobel. (VEZI ȘI: MIRCEA CARTARESCU DETINE UN RECORD! CARTILE LUI AU FOST TRADUSE IN 18 LIMBI!)
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)
This browser does not support the video element.