Probleme pentru un celebru antrenor din România! Acesta s-a prezentat vineri, 14 iunie, la ora 13:30, la sediul Inspectoratului General al Poliției Române, unde a fost audiat într-un mega-dosar de spălare de bani! Sursele CANCAN.RO dezvăluie că ar fi vorba despre o serie de tranzacții cu apartamente, făcute pe firma la care antrenorul este acționar. În dosar este pomenit și numele unui cunoscut milionar. Avem detaliile, în exclusivitate.
Celebrul antrenor a dat cu subsemnatul la Poliție, în urma tranzacționării unor apartamente, prin societatea lui, pe care ar fi cumpărat-o, în 2018, de la un cunoscut milionar din România. O afacere care, în 2023, a rulat 12.000.000 de euro! Și care acum îi provoacă insomnii.
Reporterii speciali ai CANCAN.RO au aflat că antrenorul ar fi fost rezervat în cuvinte la audieri. El a declarat că încearcă să se retragă din afacere pentru că a aflat despre așa-zisele ilegalități. Și, în plus, ar fi avut o izbucnire de față cu polițistul care-l audia, când a fost întrebat de fiul lui, care a apărut ca mandatar la început, în companie, și a preluat și rolul de administrator.
De altfel, tânărul este și acționar într-o altă firmă, la care are conexiuni și cu un cunoscut milionar din România, firmă care construiește locuințe în Mamaia.
Celebrul milionar a apărut în dosarul în care a fost reținută Alina Bica, fosta șefă a DIICOT. Nu singur, ci alături de Dorin Cocoș, condamnat, între timp, la închisoare.
Numele lui a fost des vehiculat în anturajul fostului cuplul Elena Udrea – Dorin Cocoș. Astfel, într-o intervenție televizată, Victor Ponta a dezvăluit despre milionar că ar fi primit de la stat nu mai puțin de 150.000.000 de euro pentru terenuri din județul Ilfov în cazul cărora a prezentat acte false.
(NU RATA: „PRINȚIȘORUL” LUI OLI NU SE MAI ASTÂMPĂRĂ. A IEȘIT CU 600.000 € PRIN „CARTIERUL MILIONARILOR”)
Sursele noastre susțin acum că nu doar numele celebrului milionar este vehiculat în acest dosar, mult mai extins, ci și al fiului unui cunoscut violonist. Lorenz Michael Năsturică ar apărea și el printre filele dosarului, dar asupra acestor aspecte vom reveni. Năsturică Jr. (fiul lui Lorenz Nasturica-Herscovici, maestru violonist, concertmaistrul Orchestrei Filarmonicii din Munchen) a intrat în atenția presei după ce a fost implicat în scandalul în urma căruia Lamborghini-ul lui Daniel Rafte, nașul Adelinei Pestrițu, a fost ridicat de Poliție, pentru că figura ca furat în Germania.
Sursele CANCAN.RO au dezvăluit, la acea vreme, că lui Rafte i-au fost ”ridicate” nu una, ci nu mai puțin de cinci mașini. Două dintre ele, acel Lamorghini alb, dar și un Mercedes G Class ar fi fost cumpărate din Germania, de la Lorenz-Michael Năsturică, fiul lui Lorenz Năsturică-Herșcovici, maestru violonist, concertmaistrul Orchestrei Filarmonicii din Munchen (Vezi AICI toate detaliile).
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.