Nicolas Cage a suferit recent un accident pe platoul de filmare, atunci când şi-a rupt piciorul în timp turna o scenă de acţiune şi a fost transportat de urgenţă în Statele Unite ale Americii şi, respectiv, direct pe masa de operaţie.
Totul s-a petrecut în Bulgaria, acolo unde celebrul actor Nicholas Cage şi-a fracturat piciorul. „Echipa medicală de la spital l-a sunat pe doctorul lui Nicolas Cage din SUA pentru a-l informa despre tipul de fractură şi de starea generală a actorului. Medicul său este cel care a cerut să fie operat în SUA şi a solicitat transferarea lui“, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Militar din Sofia.
Accidentul a avut loc luni şi chiar în aceaşi zi actorul a fost urcat într-un zbor charter, după ce i s-a recomandat să nu fie operat în Bulgaria. Nicolas Cage a ajuns în această ţară la jumătatea lunii aprilie pentru a se alătură filmărilor la „211“, un lungmetraj de acţiune, în care interpretează rolul unui poliţist care încearcă să evite comiterea unui jaf.