Celebru producător de la Hollywood, acuzat de hărţuire: ”M-am simţit violată!”

De: Cancan
Publicat: 10/10/2017 | 20:16
Actriţa, cunoscută în special pentru rolurile interpretate în serialul „The Hour” şi în filmul „Angel”, regizat de Francois Ozon, a dezvăluit într-un articol apărut în cotidianul The Guardian că trecuse deja de o primă audiţie, însă a fost nevoită să se întâlnească cu Harvey Weinstein, pentru ca acesta să „aprobe personal” alegerea ei.
 
„A trebuit să merg în camera lui din hotelul Savoy, iar el mi-a deschis uşa şi purta doar un halat de baie. Aveam doar 18 ani. M-am simţit violată de acest lucru, mi-a rămas imprimat foarte clar în memorie”, a declarat artista britanică. Odată intrată în camera de hotel, ea s-a aşezat pe un scaun şi a purtat o scurtă conversaţie cu producătorul american despre filmul în care urma să joace.
 
După părerea ei, acest incident este reprezentativ pentru modul în care Harvey Weinstein se purta cu femeile din industria cinematografică, punându-le pe actriţele tinere care doreau să se afirme în această profesie în „situaţii umilitoare”, pentru a le dovedi faptul că „el avea puterea de a face acest lucru”.
 
Romola Garai a mai spus pentru The Guardian că nu putea să fie „mai puţin surprinsă” în legătură cu dezvăluirile despre comportamentul producătorului american. „Există atât de multe relatări despre situaţii în care el trimitea SMS-uri bizare şi le hărţuia pe actriţe, spunându-le că le va oferi un rol dacă ele acceptau să ia masa cu el — e o tactică foarte răspândită”, a declarat actriţa britanică.
 
Ea a explicat şi motivul pentru care nu a vorbit public mai devreme despre aceste lucruri: „În industria filmului oamenii ar fi fost şocaţi să vadă că eu consider că astfel de lucruri ar reprezenta o problemă”.
 
Harvey Weinstein, unul dintre cei mai influenţi producători de la Hollywood, a fost concediat duminică de propria lui casă de producţie, The Weinstein Company, la trei zile după publicarea în The New York Times a unei anchete care a dezvăluit o serie de acuzaţii de hărţuire sexuală formulate împotriva sa.
 
El a fost acuzat de mai multe femei, inclusiv de vedete precum Ashley Judd şi Rose McGowan, că ar fi încercat să le maseze, să le oblige să îl privească în timp ce era gol şi că a promis să le ajute în carieră în schimbul unor favoruri sexuale.
 
Într-un comunicat de presă, Harvey Weinstein a declarat că respectă toate femeile, pledând pentru a i se oferi o a doua şansă, dar recunoscând în acelaşi timp că are „multe lucruri de făcut înainte de a merita acest lucru”, scrie Agerpres.