Celebra vloggeriță a izbucnit în lacrimi, la un an de la divorț. Noul iubit o ajută să treacă peste despărțirea de tatăl fetițelor sale. „Nu mai stau în pat să plâng”

Publicat: 02/11/2020 | 12:07

Ioana Chișiu a decis să rupă tăcerea la aproape un an de la despărțirea de Nick, tatăl copiilor ei. Influencerița a răbufnit pe Instagram, după ce câțiva urmăritori au acuzat-o că și-ar fi înșelat fostul soț. Carmen Ioana și-a pus sufletul pe tavă și a lămurit mai multe aspecte legate de viața sa personală.

Despărțirea dintre Ioana și Nick Chișiu a reprezentat, la începutul acestui an, un adevărat șoc pentru showbiz-ul autohton. Nimeni nu anticipa ruptura unui cuplu atât de bine sudat, care poza în familia perfectă pe rețelele de socializare. Din păcate, mariajul nu a mai funcționat, iar sexy-vloggerița a decis, potrivit informațiilor CANCAN.RO, să pună punct poveștii de dragoste, în toamna anului trecut.

Ioana și Nick sunt părinții a două gemene, de care influencerița a menționat că sunt foarte mândri astăzi. Deși în tot acest an Ioana nu a pomenit nicio clipă de separarea dintre ea și fostul soț pe contul ei de socializare, iată că, aflată în vacanță cu noul iubit, de ziua ei de naștere, blondina a răbufnit la vederea unui mesaj răutăcios primit pe internet.

Ea a decis să lămurească anumite aspecte ce țin de viața ei personală, astfel încât oamenii să nu-i mai judece acțiunile, pe care, de altfel, influencerița a spus că și le asumă. (CITEȘTE ȘI: Am aflat cine i-a “furat” inima celebrei vloggerițe din Cluj după despărțirea de soțul ei. Blondina ar fi primit deja inelul, iar acum…)

„Când te desparți așa, efectiv te doare sufletul”

„Când două persoane se despart e pentru că relația aceea nu mai merge. Când două persoane se despart după foarte mulți ani petrecuți împreună, înseamnă că s-au acumulat foarte multe lucruri. Nu ia nimeni o decizie de pe o zi pe alta să se despartă. Deciziile sunt luate în timp, e nevoie doar de o mică chestie ca să te ajute să faci pasul respectiv, că nu e un pas ușor. Când te desparți așa, efectiv te doare sufletul, nu știu dacă vi s-a întâmplat așa să vă doară sufletul efectiv. E o decizie foarte grea, dar dacă ai ajuns s-o iei, înseamnă că în momentul ăla ai făcut ce a fost mai bine pentru tine, pentru voi, pentru toată lumea”, a spus Ioana Chișiu pe Instagram.

Ioana și Nick au divorțat după mai bine de 10 ani de căsnicie

„Nu știți câte nopți am dormit, cât am plâns și cât m-am rugat”

În continuarea confesiunilor sale, Ioana s-a adresat tuturor oamenilor cârcotași, care, spune ea, nu fac altceva decât să se uite în ograda celuilalt.

„Nu mai judecați pe nimeni, că nu știți niciodată ce-i în sufletul omului respectiv, nu știți câte nopți n-a dormit, cât a plâns, nu știți cât s-a rugat, nu știți cât a implorat, nu știți nimic! Așa că nu mai judecați niciodată!

Să o iei de la zero e al naibii de greu, ai momente în care crezi că nu mai poți, în care te saturi, ai momente când ai vrea să fugi de tot, în care nu mai vrei nimic, măcar o zi, două. Dar v-am zis și mai devreme, am învățat să mă bucur de fiecare moment, să-l trăiesc la maximum și nu mă mai interesează nimeni. Oricine vine și-mi zice că ai făcut nu știu ce, că nu ți-e rușine… Nu, frate, nu! Asta-i viața mea și mă bucur de ea, mi-o asum!”, a spus influencerița din Cluj-Napoca.

(CITEȘTE ȘI: Una dintre celebrele vloggerițe din România a “rupt-o” definitiv cu soțul! “A plecat de acasă!”)

„Am reușit să creștem doi copii pe forțele noastre”

De asemenea, Ioana a menționat că cea mai mare realizare și bucurie ale sale sunt gemenele ei. Fetițe pe care ea și Nick le-au avut la vârsta de aproximativ 22 de ani.

„Vreau să mă focusez mult și mai mult pe faptul că sunt mamă, că am doi copii superbi, sunt doi îngerași de care sunt atât de mândră, atât eu, cât și tatăl lor știm și observăm că am făcut o treabă foarte bună. Le-am avut de foarte tineri și am reușit să creștem doi copii pe forțele noastre. Asta e cea mai mare fericire din viața mea, să văd cât de frumos au crescut, cât de frumos s-au dezvoltat, cât de elegante sunt, cât de frumos vorbesc. Și știu că toate astea le-au învățat de la noi”, a spus Ioana.

Ioana și fostul soț au împreună doi copii

După lacrimi și nopți nedormite, Ioana și-a refăcut viața sentimentală

Ioana Chișiu este într-o nouă relație, cu un tânăr misterios, pe care influencerița îl tine deocamdată departe de ochii curioșilor. Blondina a mărturisit, însă, că se simte foarte iubită, răsfățată și fericită. Noul partener i-a făcut o surpriză la împlinirea vârstei de 34 de ani, pe 30 octombrie. Cei doi au mers într-o mini-vacanță, într-un resort de lux aflat pe marginea lacului Colibița.

„Și da, recunosc, că încerc să-mi refac viața, că doar n-o să-mi tai venele și o să stau în pat și o să plâng zi-noapte. Am făcut și asta, dar… probabil or să mai fie nopți în care o să mă mai apuce, dar momentan am trecut peste și vreau să mă bucur de fiecare moment ce viața mi-l oferă”, a mai spus Ioana Chișiu pe Instagram.

Influencerița și-a refăcut viața alături de un tânăr misterios

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.

Elena Nica
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București. Experiențe în trecut: news editor Observator, Antena 1 și Antena Stars citește mai mult