Celebra prezentatoare a câștigat procesul cu iz de amantlâc! I-a dat ultimatum: 100.000 €!

Publicat: 10/06/2024 | 23:40

Adriana Bahmuțeanu a câștigat procesul cu Minodora Ion, nimeni alta decât fosta ei avocată. Vedeta care a avut de gând, acum patru ani, să candideze la Primăria Sectorului 1 a făcut primele declarații, pentru CANCAN.RO. Ce îi cere Minodorei după sentința definitivă? Avem detaliile, în exclusivitate.

Scandalul s-a aprins în urmă cu un an și jumătate. Atunci, Minodora Ion o dădea în judecată pe Adriana Bahmuțeanu, acuzând-o că nu i-a plătit banii pentru că a apărat-o într-un proces cu un manelist, și îi cerea daune morale de 50.000 de lei, considerându-se defăimată de vedetă. ”Trebuia să-mi achite 3.000 de lei pe contractul ăsta, dar și încă 1.000 de lei din alt dosar. Eu am păsuit-o, mi-a explicat că ba pandemia, ba probleme, ba a plecat de la un serviciu la altul, am înțeles-o că are și doi copii și, când vin în vizită, mai trebuie să mai cheltuiască. Eu am înțeles cât de cât situația. Dar a trecut timpul, iar ea nu a amintit nimic de onorariu” (Vezi AICI toate detaliile), a spus Minodora Ion, nimeni alta decât avocata care reușea, la Curtea de Apel Bucureşti, să obțină anularea ordinului lui Raed Arafat privind obligativitatea purtării măștii în spaţiile publice deschise.

Minodora Ion a pierdut procesul pe care i l-a intentat Adrianei Bahmuțeanu, nimeni alta decât fosta ei clientă (Foto: arhiva personală)

Bahmu nu a stat cu mâinile în sân și a contraatacat acid. A declarat, atunci, pentru CANCAN.RO, că ar fi vorba și de iubitul avocatei. ”M-a tot presat să-i promovez iubitul în presă. I-am spus că nu pot să fac asta pentru că nu am nicio televiziune și nici familia mea nu are vreo televiziune în care să-i promovez ei iubitul. Probabil, din motivul ăsta s-a supărat pe mine foarte tare.Pentru că nu i-am promovat amantul, se răzbună pe mine. Eu ce să promovez amanții ei și legăturile ei amoroase!? Dacă doamna asta la 52 de ani nu are altă treabă decât să-și caute tinerei cu care să se … E fix problema ei, nu a mea!”, a spus, printre multe altele, Bahmu (Vezi AICI totul).

Adriana Bahmuțeanu a câștigatr procesul cu Minodora Ion și a amenințat-o că, dacă o mai denigrează, îi va cere 100.000 de euro (Foto: Facebook)

Adriana Bahmuțeanu a câștigat procesul cu fostul ei avocat

Acum, tot scandalul s-a încheiat. Minodora Ion a pierdut procesul la prima instanță și nu a mai făcut apel. Doar că Adriana Bahmuțeanu a avut un mesaj, pe care nu numai Minodorei i-l transmite.

”Am câștigat procesul, iar decizia e definitivă. A pierdut în prima instanță, ea avea cu mine doar o înțelegere de consultanță. Aștept să-și ceară, public, scuze. M-a atacat aiurea, cred că-și dorea să ajungă la Primăria Constanța și avea nevoie de puțină reclamă. Cu Arafat a câștigat procesul, cu Bahmuțeanca, nu!

Dacă mai spune ceva de mine, o să-i cer daune morale de 100.000 de euro! Și e valabil pentru toți cei care mă denigrează. Să înceteze cu calomniile!

Să le fie frică, deci, celor care mă mai atacă aiurea, care mă denigrează, celor care-și fac reclamă cu Adrana Bahmuțeanu”, a declarat Adriana Bahmuțeanu, pentru CANCAN.RO.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult