Cântăreaţa britanică Adele pare să fi tranşat lupta cu Beyonce de la cea de-a 59-a ediţie a premiilor Grammy, vedeta britanică câştigând şi premiul pentru înregistrarea anului cu piesa "Hello", o melodie care i-a adus un trofeu şi la categoria cea mai bună melodie a anului.
Acesta este cel de-al patrulea premiu Grammy câştigat de Adele, duminică seara, la Los Angeles. „Visul meu şi idolul meu este Queen Bey. Te ador!”, i-a transmis ea rivalei Beyonce când a primit premiul. La categoria „Record of the Year” sunt premiaţi, deopotrivă artistul interpret cât şi inginerii de sunet şi producătorii muzicali care au realizat cea mai bună înregistrare a anului. Categoria „Song of the Year” răsplăteşte compoziţia şi este una dintre categoriile principale de premii, alături de albumul anului şi înregistrarea anului, scrie şi Agerpres, potrivit The Independent.co.uk.
Beyonce, 35 de ani şi britanica Adele, 28 de ani, au fost principalele favorite ale galei Grammy. Beyonce era considerată marea favorită a galei, cu 9 nominalizări, în timp ce Adele este singurul artist, în afară de diva R&B americană, care este nominalizat la principalele trei categorii de premii — cel mai bun album, cea mai bună piesă şi respectiv înregistrarea anului.