Cele patru persoane ranite in accidentul din Mehedinti, duse la spital cu multiple traumatisme
Seful Politiei Rutiere Mehedinti, comisar Gabriel Lica, a declarat ca cele patru persoane ranite in accident au fost preluate de medicii de la Ambulanta Mehedinti si transportate la Spitalul din Drobeta Turnu Severin cu multiple traumatisme. Cei patru sunt in afara oricarui pericol.
Politistii ajunsi la fata locului au declarat ca soferul unui autoturism care circula dinspre Drobeta Turnu Severin catre Craiova a pierdut controlul volanului din cauza carosabilului umed si a intrat pe contrasens, masina lovind un autoturism care circula din sens opus si care in urma impactului a cazut de pe pasarela si a luat foc, arzand in totalitate.
Soferul si pasagerul care erau in masina au reusit sa se salveze din incendiu.
Potrivit lui Gheorghita Nicolae din cadrul Detasamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin, pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului, dar si pentru descarcerarea uneia dintre cele doua persoane aflate in masina care a intrat pe contrasens.
In urma accidentului produs pe DN 6 (E 70), in localitatea mehedinteana Tamna, traficul rutier a fost blocat mai mult de o ora.
Patru persoane au fost ranite, marti dupa-amiaza, intr-un accident produs pe DN 6, in Mehedinti, dupa ce masinile in care se aflau s-au ciocnit, apoi unul dintre autoturisme a cazut de pe o pasarela si a luat foc.
Acesta este cel de-al treilea accident grav produs pe E 70 in judetul Mehedinti, in ultimele doua saptamani.