Cele mai tari ponturi! Adina Buzatu te învaţă cum să te îmbraci cu stil de Revelion
Aşadar, regula nr. 1 este că atunci când alegi o ţinută vestimentară trebuie să ai în vedere patru factori: locul unde o vei purta, anturajul, aspectul fizic şi personalitatea ta.
“Un sacou, o cămaşă şi o pereche de pantaloni din sofă sunt alegeri la îndemâna oricui. Atenţie, însă! Sacoul nu trebuie să fie lucios, pantalonii largi pe picior sau lungi, iar cămaşa dintr-o ţesătură de proastă calitate… Optează pentru un sacou din catifea uni (bordo, bleumarin, negru), o pereche de pantaloni negri, conici şi o cămaşă fină”, recomandă Adina Buzatu.
Dacă petreci Revelionul într-un restaurant, chiar şi aparent banalul costum negru sau bleumarin, corect accesorizat, poate fi o idee foarte bună, ne-a mărturisit stilistul: “Un papion şi o batistă, ambele din mătase naturală sunt accesorii potrivite acestei ocazii. Recomand şi butonii în forme neobişnuite (animale, maşini de curse, avioane) care sunt adevărate bijuterii masculine şi dau personalitate ţinutei. Ceasul poate fi purtat la costum, doar dacă este unul plat, elegant şi are curea din piele. În niciun caz nu se poartă ceasurile sport electronice sau cele cu o curea din cauciuc, indiferent cât de scumpe ar fi, la o asemenea ţinută. Dacă vei purta cămaşă, alege una de bună calitate şi care îţi vine ca turnată. Nu uita că aceasta trebuie să urmărească linia corpului, fără să îţi împiedice în vreun fel lejeritatea mişcărilor”.
O greşeală frecventă a bărbaţilor este faptul că îşi aleg ţinutele în ultimul moment şi nu îşi ajustează costumele în funcţie de proporţiile lor. Din acest motiv, aleg întotdeauna să adaptez ţinutele clienţilor mei până la cele mai mici detalii cu ajutorul specialiştilor pe care îi am în echipa mea.
“Dacă vei petrece într-un club, nu îţi recomand smokingul”
Adina Buzatu a vorbit şi despre greşelile cele mai frecvente pe care le fac bărbaţii, când îşi aleg ţinuta . “O greşeală frecventă a bărbaţilor este faptul că îşi aleg ţinutele în ultimul moment şi nu îşi ajustează costumele în funcţie de proporţiile lor. Din acest motiv, aleg întotdeauna să adaptez ţinutele clienţilor mei până la cele mai mici detalii cu ajutorul specialiştilor pe care îi am în echipa mea. Cea mai des întâlnită este neadaptarea ţinutei la contextul şi spaţiul în care petrecem Revelionul. Ori ne îmbrăcăm prea elegant, chiar exagerat, ori adoptăm o ţinută formală, obişnuită mai degrabă activităţilor de zi cu zi. De exemplu, foarte mulţi bărbaţi poartă jeanşi cu un tricou, chiar şi atunci când petrec Revelionul la restaurant, pe când alţi domni îşi iau costumul de smoking în club. Aşadar, dacă vei petrece într-un club, nu îţi recomand smokingul. Poţi purta însă jacheta acestuia în combinaţie cu o pereche de pantaloni casual, jeans sau chinos şi cămaşă. Sau poţi opta pentru pantalon de smoking cu tricou ,,V neck” şi o vestă din catifea. Vei fi o apariţie cool şi cu siguranţă te vei simţi pefect toată seară în hainele alese”, mai recomandă celebrul stilist. (NU RATA, AICI: Adina Buzatu îţi vinde cele mai tari ponturi. Cum să alegi un cadou de Crăciun în funcţie de persoana căreia îl dăruieşti)
Maleta este o opţiune potrivită dacă petreci acasă sau la munte, nicidecum în club: “Deşi la modă, maletele nu sunt o opţiune potrivită pentru club oricât de fine ar fi. În schimb, dacă plănuieşti să sărbătoreşti acasă sau la munte, o maletă sau o cămaşă uni şi o pereche de jeanşi este tot ceea ce ai nevoie pentru o petrecere relaxată alături de prieteni. Condiţia o ştii deja, aceste piese vestimentare trebuie să fie de calitate, căci în domeniul vestimentar graniţa dintre kitsch şi rafinament este una extrem de fină”.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)