În fiecare an, de 1 Mai, Mamaia era plină ochi. Majoritatea vedetelor din showbiz-ul autohton, dar și exponenți de soi din ”lumea bună” asaltau cluburile de top din stațiunea-fanion a litoralului românesc. Cum anul acesta ”Ziua internațională a muncii” se sărbătorește în condiții speciale, CANCAN.RO, SITE-UL NR1. DIN ROMÂNIA, vă prezintă, în exclusivitate, o retrospectivă a momentelor ”remarcabile” de la petrecerile de fițe de la mare. (CITEȘTE ȘI: BIANCA & SOȚUL AU ”STROPIT” ÎMPĂCAREA LA LOFT CU 4 STICLE DE ARMAND DE BRIGNAC!)
În fiecare an de 1 Mai, pe litoral aveau loc cele mai „calificate” petreceri. Zeci de personaje mondene, dar și cheltuitori de top se înghesuiau în cluburile de fițe din Mamaia, acolo unde, de-a lungul timpului, s-au ”bifat” cele mai tari aroganțe. (NU RATA: CUM SE APĂRĂ MARICA DUPĂ CE TOATĂ ȚARA L-A VĂZUT ÎN PROSOP, CU NEVASTA ALTUIA. “MI-AU ÎNSCENAT TOTUL…” + “SE PREGĂTEA SĂ DEVINĂ MINISTRUL SPORTULUI ȘI…”)
În urmă cu un an, petrecăreții extravaganți au luat cu asalt cluburile din Mamaia. În Loft și Nuba petrecerile au fost la nivel înalt, iar petrecăreții cu dare de mână s-au întrecut în roabe și piramide de șampanii Armand de Brignac. Luxul a fost cuvântul de ordine în celebrele cluburi de la malul mării. Faima petrecerilor care se organizează în Loft și Nuba a depășit granițele țării. În luxoasele localuri au ales să petreacă nenumărați clienți străini care au făcut comenzi fabuloase.
În Loft și Nuba s-au făcut remarcate grupurile de americani, belgieni și turci. Fiecare roabă sau piramidă de șampanie pe care au comandat-o aceștia a fost însoțită de steagul țării din care proveneau extravaganții clienți. ( NU RATA: IUBITUL SIMONEI HALEP A “UITAT” DE IZOLARE ÎNTR-UN NEW CONTINENTAL GT ȚIPLĂ, DE 250.000 €)
În urmă cu doi ani, la Loft, s-a petrecut un eveniment unic în România. ”Regina șampaniilor”, un ”mastodont” de 30 de litri încrustat în foiță de aur, care a costat peste 100.000 de euro, s-a „spart”. Cea mai mare sticlă de Armand de Brignac din lume, care este produsă în doar 12 exemplare, a fost servită în clubul de fițe de pe litoralul Mării Negre, în minivacanța de 1 Mai. La mega-party-ul în care s-a arătat ”mastodontul” au participat mai multe vedete de pe scena showbiz-ului românesc, dar și mai mulți milionari străini care au vrut să vadă cu ochii lor cum se petrece pe plaiurile mioritice.
Tot în 2018, fiul celebrului Gabi Oprea s-a remarcat în mini-vacanța de 1 Mai. Însoțit de un prieten și două blonde foarte sexy, tânărul și-a făcut apariția la LOFT cu un Mercedes S Class alb, al cărui preț depășește 100.000 de euro, iar asta nu este singura “bijuterie” cu care se lăuda. Oprea Jr. s-a afișat și cu un ceas ce aparține unui brand foarte căutat, Hublot. Tânărul purta cu mândrie un Chronograph din aur roz, al cărui preț de listă se ridică la aproximativ 30.000 de euro. O alegere costisitoare, dar care merită din plin.
Cam astea au fost “aroganțele” lui Gabi Oprea Jr. din minivacanța de 1 Mai: surprinzător sau nu, tânărul nu a comandat nici o șampanie de zeci de mii de euro. Chiar și așa, s-a simțit foarte bine și s-a distrat alături de prietenii săi din zori și până-n zori. (NU RATA: A ”PLOUAT” TORENȚIAL CU ȘAMPANII LA NUBA & LOFT!)
În urmă cu câțiva ani, Victoraș Micula a renunțat să se deplaseze pe litoral asemenea unui șef de stat, cu Ferrari escortat de mai multe mașini de teren pline ochi cu gărzi de corp cât muntele, și a ales calea aerului. Moștenitorul imperiului sucurilor a ales să vină de 1 Mai pe litoral cu elicopterul. A pus și câteva imagini pe Facebook, lângă care a scris: “Decât premiant în închisoare, mai bine cu buclele în vânt la mare!”
De 1 Mai 2018, fițele au atins cel mai înalt nivel în Mamaia, locul unde mii de oameni s-au înghesuit să petreacă în cele mai luxoase cluburi. Doi dintre cei mai bogați oameni care au ales ”Capitala distracției” și-au făcut apariția într-un mod de-a dreptul extravagant: Au aterizat cu elicopterul la Nuba. În jurul orei 16.00, un elicopter și-a făcut, deodată, apariția în parcarea din apropierea clubului Nuba din Mamaia, spre uimirea zecilor de turiști care s-au adunat să vadă minunea. De la bordul aeronavei au coborât mai multe persoane, care, din informațiile noastre, erau de origine turcă, și care s-au îndreptat grăbite spre clubul Nuba, acolo unde starul internațional grec Antonis Remos a susținut un mega-show. (DETALII AICI)
Anul trecut, ”Puștoaica lui Bote” a încins atmosfera în unul dintre cele mai exclusiviste cluburi din Mamaia. Monica Hill a fost surprinsă în timp ce se săruta pasional cu o superbă blondină, în LOFT. „Puștoaica lui Bote” și prietena alături de care petrecea au oferit un moment incendiar. Mai exact, cele două tinere au decis să împartă o prăjitură în cel mai senzual mod cu putință. Fără să le pese de privirile celor din jur, au recurs la… un sărut pătimaș. (DETALII AICI)
Minivacanța de la Mamaia de anul trecut s-a încheiat rău pentru una dintre cele mai senzuale vedete din showbiz-ul românesc. Ioana Filimon a fost luată de ambulanță direct din club. Așa cum site-ul nr.1 din România a prezentat, în premieră, distracția se pare că a costat-o scump pe fosta Miss România, iar petrecerea s-a terminat nu tocmai fericit.
După ce a dansat frenetic, sexoasa a ajuns pe mâna medicilor. Ioana Filimon a trecut de la mesele din Loft direct în ambulanță. Însoțită de o amică, frumoasa brunetă a ieșit din club și s-a îndreptat hotărâtă spre ambulanța care se afla în zonă. Se pare că vedeta a acuzat anumite probleme de sănătate și imediat a apelat la ajutorul specialiștilor. Cum a urcat în ambulanță, Ioana Filimon a fost preluată de una dintre asistente, care i-a acordat primul ajutor.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected] sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)