Cele mai scumpe telefoane din lume

De: Cancan
Publicat: 10/11/2017 | 14:45

Telefonul este un accesoriu fără de care ne-ar fi foarte greu să comunicăm cu ceilalţi sau fără de care nu putem să ne desfăşurăm activitatea zilnică. Cu toate acestea, există şi telefoane care costă o avere, doar pentru că au aplicate diamante sau pentru că sunt placate cu aur. Bogaţii lumii le îndrăgesc, deci continuă să fie un succes în elitele financiare.

Cele mai scumpe telefoane din lume-Stuart Hughes iPhone 4 Diamond Rose Edition

Locul 1 în topul celor mai scumpe telefoane din lume îl ocupă un Iphone 4, vândut de Stuart Hughes, cu 8 milioane de dolari. Spatele este făcut din aur, iar pe marginile sale au fost aplicate 100 de diamante. Logo-ul Apple a fost şi el făcut din 53 de pietre preţioase. Butonul de home este construit din platină şi are un diamant roz, de 8 carate.

Cele mai scumpe telefoane din lume: Goldstriker iPhone 3GS Supreme

Telefonul are o carcasă de 271 de grame realizată din aur de 22 karate şi un ecran înconjurat de 136 de diamante, fiecare de câte un karat. Butonul de navigare este acoperit cu un diamant de 7,1 karate. Designul telefonului a durat 10 luni şi a fost creat tot pentru un magnat australian şi vândut cu 3,2 milioane de dolari.

Cele mai scumpe telefoane din lume: Dimond Crypto

Dimond Crypto este unul dintre cele mai scumpe telefoane din lume. El a fost evaluat la 1, 3 milioane de dolari şi a fost creat de producătorul de accesorii de lux Peter Aloisson, de la JSC Ancort. Acest telefon are o carcasă de platină ornată cu 50 de diamante, inclusiv 8 diamante albastre, extrem de rare. Logo-ul şi tasta de navigaţie sunt făcute din aur.