Cele mai noi imagini, la 4 ani după ce a învins moartea! Michi de la Şuie Paparude şi-a revenit din comă, iar azi…
Însă, ceea ce se poate observa cu uşurinţă este faptul că Michi arată tot mai bine, revenindu-şi miraculos după tragicul eveniment de acum patru ani de zile. Nu acest lucru se poate spune şi despre imaginile realizate de CANCAN.ro în vara anului trecut, atunci când membrul Şuie Paparude părea să fie doar umbra bărbatului de altă dată, slăbit, cu părul crescut şi cu o barbă destul de mare. (galerie foto AICI) Acum în vârstă de 44 de ani, artistul pare să fi trecut cu bine peste cea mai mare încercare din viaţa lui. Nimic din atitudinea lui nu trădeaza problemele sale medicale, peste care, din fericire, a reuşit să treacă cu bine, având suficientă forţă pentru a suporta şi a doua operaţie pe cord deschis, realizată după ce s-a prăbuşit pe scenă, pentru a-i salva viaţa.
Mihai Câmpineanu, membru al formaţiei Şuie Paparude, a suferit un infarct miocardic în 2013, la finalul unui concert susţinut la Timişoara. Colegii de trupă, care au şi sunat la 112, afirmau că acesta le-a spus, după concert, că are dureri puternice în zona pieptului, apoi s-a prăbuşit la pământ. În cădere, cântăreţul s-a lovit la faţă. Michi a fost în comă indusă de medicamente, medicii spunând că starea lui nu era „foarte încurajatoare”, dar că nu avea leziuni hemoragice cerebrale. După ce a ieşit din comă indusă, a fost intubat din nou, deoarece nu putea respira singur. A avut nevoie de 5 luni ca să se refacă.