Cele mai lungi unghii din lume. Femeia cu unghii de 5,76 metri. La ea, manichiura durează 20 de ore
Ayana Williams, din Texas, a explicat, pentru Cartea Recordurilor, cum îşi întreţine „comorile”. „Îmi ia mult mai mult decât altor oameni să fac orice lucru”, spune Ayana, care nu se dă în lături, totuşi, de la spălatul vaselor şi de la alte treburi gospodăreşti.
Îşi face singură manichiura, folosind până la trei sticle de ojă, proces care durează, în cazul ei special, aproximativ 20 de ore. Femeia preferă culorile deschise, deoarece nuanţele închise pătează unghiile, spune ea. (CITEŞTE AICI: Beneficiile cătinei pentru sănătate. Previne cancerul, ajută vederea, e bună pentru diabetici, are efect antiîmbătrânire şi…)
Cu toate că unghiile ei sunt acum cele mai mari din lume, recordul absolut în materie nu îi aparţine Ayanei. O altă americancă, Lee Redmond, a bătut orice măsurători. Lee şi-a lăsat unghiile să crească din 1979, iar când i-au fost măsurate, la Madrid, în 23 februarie 2008, ajunseseră la lungimea totală de 8,65 de metri. Din nefericire pentru ea, Lee Redmond şi-a pierdut unghiile într-un accident de maşină, în 2009.
Recordul la bărbaţi: unghii de aproape zece metri
În ceea ce îi priveşte pe bărbaţi, recordul de acum îi aparţine unui indian care, la o singură mână, are unghii ce măsoară, în total, 9,09 metri. Mai precis, Shridhar Chillal are o unghie de 197,8 centimetri la degetul mare, una de 164,5 centimetri la arătător, una de 186,6 la mijlociu, în timp ce la inelar unghia i-a crescut la 181,6 centimetri, iar la degetul mic a atins impresionanta lungime de 179,1 centimetri. Măsurătoarea s-a petrecut chiar în India, în oraşul Pune, la 17 noiembrie 2014. (VEZI ŞI: Beneficiile ceaiului verde. Îmbunăţeşte performanţele creierului, te ajută să slăbeşti, păstrează sănătatea dinţilor şi…)
Recordul absolut în materie nu îi aparţine, însă, indianului, ci unui american, Melvin Boothe, care avea, la ambele mâini, unghii ce măsurau, adunate, 9,85 de metri. Măsurătoarea a avut loc în oraşul Troy din statul Michigan, pe 30 mai 2009. Şase luni mai târziu, în decembrie 2009, Melvin murea. (CITEŞTE ŞI: Beneficiile chefirului. Ajută oasele, întăreşte imunitatea, combate diareea şi alergiile)