Baba Vanga a trăit între anii 1911-1996 și avea origine bulgară. Femeia era oarbă și a fost supranumită „Nostradamus din Balcani”, datorită faptului că, de-a lungul vieții, a prezis o mulțime de lucruri, iar multe dintre ele par că s-au adeverit. Conform predicțiilor faimoasei clarvăzătoare, anul acesta vor avea loc mai multe dezastre naturale, crize economice sau probleme grave pentru unii dintre șefii de stat.
Baba Vanga a lăsat în urmă o întreagă listă de predicții ce se întinde până în anul 5079. Atunci lumea se va sfârși, conform afirmațiilor făcute de ea. Cele mai multe clarviziuni ale ei sunt catastrofale, menite să aducă schimbări majore în evoluția omenirii. Predicțiile pentru 2023 sunt departe de a fi optimiste.
Clarvăzătoarea spunea că marea națiune de peste Ocean va fi distrusă, iar continentul american va fi inundat în cea mai mare parte și își va pierde coloniile din est. De asemenea, SUA va fi devastată de cutremure, furtuni și valuri mari de apă ce vor aduce după ele sărăcie și boală.
(CITEȘTE ȘI: Salarii Las Fierbinţi. Sume ameţitoare încasate de Celentano, Bobiţă, Giani sau Gianinuţa, în 2023)
Baba Vanga mai spunea că apele oceanului se vor revărsa și vor inunda multe alte țări, iar orașele de coastă vor trăi cu teamă. Foarte mulți oameni vor fi distruși de valuri, iar cele mai multe viețuitoare vor fi ucise. Cei care scapă vor da de o boală oribilă, mărturisea ea.
„Nostradamus din Balcani” a avut previziuni legate de ultimul președinte american, afirmând că Biden, cel de-al 46-lea președinte al Statelor Unite, care a preluat funcția lui Donald Trump în 2020, va fi ultimul conducător al țării. Clarvăzătoarea de origine bulgară a mai prezis faptul că SUA va intra într-o criză economică și va culmina cu un război civil. Din cauza crizei cauzate de pandemia cu coronavirus și a amenințărilor din partea Rusiei, acest război pare să înceapă în scurt timp.
Lista de predicții a Babei Vanga nu se termină aici. Înainte de a muri, aceasta a susținut că o invazie a rușilor extremiști în Europa se va desfășura în 2023, iar continentul nostru se va confrunta cu atacuri chimice din partea acestora.
Despre orbita Pământului, prezicătoarea a susținut că se va schimba ușor, lucru care ar putea afecta considerabil activitatea seismică și vulcanică din întreaga lume. Un astfel de fenomen a avut loc în 1963, când s-au înregistrat două cutremure de peste 8 grade și cincisprezece de 7 grade și 7+ grade.
China va conduce lumea! Asta a mai prezis Baba Vanga, înainte să se stingă din viață. Femeia mai spunea că un „dragon puternic” va pune mâna pe omenire, iar 3 giganți se vor unii, adică Rusia, China și India. De asemenea, mai vedea numerele 100,5 și multe zerouri, iar asta ar putea însemna bancnotele de 100 de yuani și 5000 de ruble roșii.
„Un dragon puternic va pune mâna pe omenire. Cei trei giganți se vor uni… Oamenii vor avea bani roșii. Văd numerele 100, 5 și multe zerouri”, a prezis Baba Vanga.
Anul acesta va fi descoperit un tratament împotriva cancerului, conform mărturisirilor ei. Acest medicament va conține mult fier, iar oamenii se vor lepăda de boală. Tot ea a prezis și faptul că un asteroid va lovi planeta, iar mulți oameni vor avea de suferit de pe urma acestui lucru.
„Va veni ziua în care cancerul se va lega cu lanțuri de fier”, a prezis celebra Baba Vanga.