Grecia este una dintre cele mai vizitate țări de către turiștii români în perioada veri, datorită plajelor sale minunate și a priveliștilor excepționale. Iată care sunt cele mai frumoase plaje pe care nu trebuie să le ratezi în acest an.
Stațiunile din Grecia sunt în fiecare an pline de turiști străini, gata să se distreze și să se simtă bine. Fie că este vorba despre un hotel de 3 stele sau unul de 5, este imposibil ca cel puțin o cameră să nu fie închiriată de un român. În continuare veți putea descoperi câteva dintre cele mai apreciate plaje pe care turiștii le vizitează an de an în Grecia.
VEZI ȘI: CÂT TREBUIE SĂ SCOATĂ DIN BUZUNAR TURIȘTII PENTRU O EXPERIENȚĂ DE NEUITAT ÎN SANTORINI
Dacă încă nu v-ați gândit unde să vă petreceți vacanța de vară, Grecia ar putea fi una dintre variante. Peisajele minunate și atmosfera locurilor te vor face să te simți mai bine ca niciodată. Să nu uităm faptul că această țară are unele dintre cele mai curate plaje din lume.
Cea mai iubită plajă din Grecia este Egremni, situată pe coasta sud-vestică a Lefkadei. A devenit una dintre vedetele grecilor, datorită apei sale curate și de un albastru uimitor. Totuși, în cazul în care vă doriți să petreceți puțin timp departe de agitația obișnuită, trebuie să țineți cont că veți avea nevoie de provizii de acasă, deoarece nu există magazine sau chioșcuri de unde să vă puteți achiziționa diferite gustări pe plajă.
Blue Caves din Zakynthos este plaja pe care nu ar trebui să o ratați vara aceasta dacă vă doriți să vizitați cât mai multe locuri frumoase din Grecia. Pe lângă culoarea minunată a nisipului și a apei, Peșterile Albastre reprezintă un obiectiv turistic nemaiîntâlnit. Din păcate, veți avea nevoie de un ghid care să vă prezinte peșterile, altfel riscați să vă rătăciți.
Navagio Beach este o altă plajă de pe insula Zakynthos care atrage anual o mulțime de persoane. Oamenii se minunează în momentul în care văd nisipul alb în contrast cu apa albastră și limpede. Culoarea nisipului se datorează carierelor de calcar din apropierea plajei. Pentru a ajunge pe plajă, veți avea nevoie de o barcă, iar prețul pentru o singură persoană este de 30 de euro.